(P) Amenajarea livingului în stil clasic
Livingul în stil clasic
O sufragerie în stil clasic este potrivită pentru mai multe tipuri de personalități deoarece este versatilă în timp și pot fi combinate mai multe piese de mobilier. Stilul clasic este întotdeauna acompaniat de calitatea mobilierului și a accesoriilor, a bunului gust, a sentimentului de relaxare și de ordine cât și a rafinamentului.
Amenajarea livingului în stil clasicAmenajarea unei sufragerii în stil clasic cuprinde totalitatea elementelor pe care o persoană trebuie să le analizeze și compare înainte de a începe achiziționarea de produse. Astfel de criterii pot fi:
-Paleta cromatică a camerei și a mobilierului; -Stilul de viață pe care-l are proprietarul locuinței; -Dimensiunile aferente sufrageriei; -Tipul sugrageriei: dacă acesta este open-space sau closed-space; -Suma de bani alocată pentru mobilier, accesorii și renovare; -Alegerea unui stil clasic îmbinat cu trendul: victorian, art deco, grecesc, roman sau modern sau păstrarea unui stil clasic simplist. Astfel, pentru a putea descoperi frumusețea unui living în stil clasic, avem nevoie de alegerea potrivită a mobilierului, a accesorilor și a paletei de culori pentru spațiul în sine al camerei.
Mobilier și poziționareBiroul Biroul este o piesă clasică prezentă în livingul multor persoane. Acesta este întâlnit, în special, în fabricație de lemn de înaltă calitate și lăcuit. Piesa aceasta se pretează foarte bine la orice stil de sufragerie, dar în special la cel clasic. Pentru ca un birou să denote un sentiment cald și în acord cu restul pieselor de mobilier, trebuie să aibă un scaun din același stil. În domeniul mobilierului există scaune directoriale la prețuri foarte bune și de calitate superioară. Un astfel de scaun oferă confort, eleganță și rezistență în timp datorită materialului de piele.
Canapeaua și fotoliile
Canapeaua și fotoliile sunt piese importante într-o sufragerie în stil clasic. Acestea trebuie să ocupe un spațiu central al camerei și să fie poziționate fie cu spatele la perete sau la geam. Canapelele sunt adesea de dimensiuni mari și au alături câte un fotoliu set. Ele sunt poziționate în așa fel încât fiecare persoană din încăperea respectivă să poată să fie văzut. Canapelele și fotoliile sunt dintr-o piele de calitate asortată scaunului directorial de birou și cu mobila.
Masa de cafea
Masa de cafea, asemeni mobilierului din living, este fabricată din lemn natural și lăcuită. Puternică, durabilă, însă de dimensiuni mici, aceasta este plasată în fața canapelei, la o distanță relativ egală între cele două fotolii. Masa de cafea este, de asemenea, o componentă importantă deoarece este locul în care musafirii își servesc cafeaua sau alte băuturi.
Biblioteca și mobilierul media
Un living în stil clasic nu înseamnă un spațiu în care dispozitivele modernului nu au loc. Înseamnă îmbinarea clasicului cu modernul, cu tehnologia. Biblioteca ocupă o parte mare din peretele camerei, adesea este cel din fața sau din lateralul canapelelor, lângă birou. Biblioteca aduce un sentiment al rafinamentului și al intelectualului. Alături de bibliotecă, sufrageria are un mobilier media integrat cu un televizor. Acesta trebuie poziționat în fața canapelei și a fotoliilor.
Accesorii în stil clasic
-Covor: covorul trebuie să fie de calitate superioară, în stilul celor persane, de lână; -Corpuri de iluminat: lustra este o piesă de nelipsit într-o sufragerie în stil clasic; -Oglindă: în camerele amenajate în stil clasic, găsești o oglindă atașată fie pe perete, fie pe ușa de la intrarea în încăpere. Amenajarea unui living în stil clasic necesită timp și devotament. Atunci când decorezi o cameră într-un stil plăcut ție, o bucățică din tine rămâne acolo. Alege o combinație elegantă de mobilier și accesorii pentru noul tău living și potrivește-le cu caracteristicile pe care le are camera respectivă.