(P) 7 medicamente pe care este bine să le ai mereu în casă
Din acest motiv este esențială menținerea unui stoc de medicamente importante, care pot fi folosite atunci când deplasarea la farmacie nu se poate realiza.
Fie că vorbim despre ameliorarea durerilor dentare pe tot parcursul nopții sau oprirea vărsăturilor, există anumite medicamente care nu ar trebui să lipsească din casă. Deoarece există sute de medicamente disponibile, crearea unui stoc de medicamente esențiale poate fi greu de pus la punct.
Din acest motiv, o să vă prezentăm în continuare câteva dintre cele mai importante medicamente care ar trebui să existe în permanență într-o locuință.
7 medicamente bine de avut în casăIndiferent de tipul de medicament achiziționat, fie el eliberat cu sau fără prescripție medicală, respectarea recomandărilor medicului sau a farmacistului, citirea prospectului și depozitarea acestora în locuri inaccesibile pentru copii este esențială. Mai mult decât atât, trebuie să aveți în vedere că unele medicamente pot fi periculoase pentru copii, în funcție de vârstă. Achiziționarea medicamentelor pentru copii trebuie să se realizeze doar în baza recomandărilor medicului specialist. Acestea fiind spuse, tipurile de medicamente necesare în orice casă includ:
Medicamentele necesare afecțiunilor croniceMedicamentele necesare pentru gestionarea afecțiunilor cronice cum ar fi diabetul, hipertensiunea și multe altele reprezintă cea mai mare prioritate și ar trebui să existe în permanență în casă. Asigurați-vă că vă ridicați rețelele compensate și medicamentele la timp pentru a preveni o eventuală lipsă a acestora.
Medicamente pentru dureriFie ca este vorba despre dureri de cap, dureri dentare, articulare și așa mai departe, medicamentele analgezice nu trebuie să lipsească din stocul esențial. În funcție de tipul și utilizarea lor, ele pot lua formă de pastile, siropuri sau chiar unguente, acestea din urmă fiind menite să amelioreze durerile musculare și nu numai.
Medicamente pentru febrăFebra reprezintă de cele mai multe ori prezența unei infecții. Până la consultul medical al specialistului, unde se poate recomanda antibiotice sau alte medicamente corespunzătoare, febra poate fi gestionată folosind medicamente antipiretice, majoritatea putând fi ridicate fără prescripție medicală.
Medicamente pentru răceală și gripăLa fel ca și în cazul febrei, tratamentul pentru gripă ar trebui să provină de la un medic specialist, acesta putând trata cauza în sine. Cu toate acestea, există însă medicamente pentru gripă care pot ajuta la ameliorarea simptomelor prezentate și la diminuarea severității acesteia. Apelarea la medicamente antiinflamatoare nesteroidiene pentru ameliorarea durerilor și reducerea febrei poate ajuta semnificativ la lupta împotriva gripei.
Medicamente antidiareice și de rehidratareScaunele diareice reprezintă una dintre cele mai frecvente și imprevizibile probleme, acestea putând să apară în orice moment din zi sau din noapte. Din acest motiv este important de avut în stocul casei și medicamente antidiareice. Mai mult decât atât, dacă afecțiunea este severă este necesară apelarea și la soluții de rehidratare, pentru a preveni astfel deshidratarea persoanei afectate.
Medicamente pentru alergiiAlergiile reprezintă răspunsul sistemului imunitar la anumite substanțe sau compuși străini numiți alergeni. Aceștia pot include anumite alimente, polen, praf, animale și multe altele. Pentru a putea ameliora simptomele apărute în urma alergiilor, este necesară administrarea de medicamente antihistaminice. Medicamente pentru stare de greață și vărsături În cazul apariției episoadelor de greață și vărsături este indicat să aveți în casă atât medicamente antiemetice cât și soluții pentru reechilibrarea hidroelectrolitică a persoanei afectate. Medicamentele esențiale care nu trebuie să lipsească dintr-o casă trebuie să vină în ajutorul afecțiunilor și a problemelor des întâlnite cum ar fi cele menționate mai sus, dar și a altor probleme specifice fiecărei familii în parte. Crearea unui stoc de medicamente implică verificarea periodică a acestuia pentru a completa eventualele lipsuri dar și pentru a verifica data de valabilitate a medicamentelor existente deja.