Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) 3 lucruri pe care trebuie să le știi despre ultimul trimestru de sarcină

Ești în săptămâna 28 de sarcină? Bine ai venit în trimestrul al treilea și ultimul de sarcină.

 

Doar 12 săptămâni te mai despart de momentul în care îți vei cunoaște bebelușul, dar, până atunci, hai să vedem împreună ce se întâmplă cu organismul tău în acest interval.

Simptomele digestive

Dacă, până la începutul celui de-al treilea trimestru, te-ai confruntat cu grețurile matinale, începând cu săptămâna 28 (sau, uneori, chiar mai devreme, din săptămâna 25), pot apărea o serie de noi simptome digestive precum:

- Indigestie; - Senzație de arsură la nivelul stomacului și/sau esofagului; - Balonare; - Constipație.

Toate acestea sunt cauzate de creșterea copilului în greutate și dezlocuirea spațiului de la nivel abdominal. De asemenea, hormonii de sarcină sunt responsabili de relaxarea orificiului care face legătura între stomac și esofag, fapt care permite trecerea acidului dinspre stomac spre esofag (reflux gastro-esofagian) și la apariția senzației de arsură.

Ce poți face?

- Încearcă să iei mese mai frecvente și reduse, din punct de vedere cantitativ. - Evită alimentele prăjite, picante sau condimentate, citricele și ciocolata.

Sângerările nazale

Mai cunoscută și sub numele de epistaxis, sângerarea nazală și este des întâlnită în sarcină, fiind cauzată de schimbările hormonale. Deși poate părea înfricoșătoare, în general, este inofensivă și poate fi tratată acasă, în siguranță. În timpul epistaxisului, sângele poate curge din una sau din ambele nări, poate fi ușoară sau importantă și poate dura câteva secunde sau mai mult de 10 minute.

Ce poți face?

- Stai jos, dar nu te întinde la orizontală. Astfel, se reduce presiunea sângelui în venele nasului și se diminuează sângerarea. - Apasă, cu fermitate, partea moale a nasului de deasupra nării, timp de 10-15 minute, fără a slăbi presiunea. - Apleacă-te în față și respiră pe gură. În acest mod, sângele va coborî spre nas mai degrabă decât spre gât. - Dacă sângerarea nu se oprește după aceste manevre, ia legătura cu medicul.

Îngrijirea prenatală

În ultimul trimestru, este posibil ca medicul să te cheme mai des la control pentru a-ți verifica greutatea, tensiunea arterială și simptomele pe care le ai. În plus, îți va recomanda analize pentru screeningul unor patologii precum:

- Diabetul gestațional – un tip de diabet care apare în sarcină și poate fi ținut sub control prin modificarea stilului de viață sau administrarea de medicamente; - Anemia feriprivă – lipsă de fier care conduce la scăderea capacității celulelor roșii de a transporta oxigenul. Anemia este una dintre cauzele oboselii și se tratează prin administrarea unor suplimente cu fier. - Colonizarea cu streptococ de grup B – streptococul de grup B este o bacterie care poate coloniza rectul și vaginul și poate infecta nou-născutul în timpul nașterii, cauzând meningită sau pneumonie. Începând cu săptămâna 35 de sarcină, se recomandă testarea pentru colonizarea rectală și vaginală cu streptococ de grup B, și, dacă rezultatul indică prezența bacteriei, se vor administra antibiotice în timpul travaliului.

Ultimul trimestru de sarcină vine la pachet cu multe schimbări ce privesc atât organismul, cât și statusul emoțional. Pe măsură ce te apropii de data marii întâlniri, pune-i întrebări medicului tău ca să știi la ce să te aștepți și, mai ales, ca să ai o experiență cât mai plăcută. Surse informative:

3rd Trimester Pregnancy: What to Expect. 27 Feb. 2020, www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/pregnancy-week-by-week/in-depth/pregnancy/art-20046767. “Week-by-Week Guide to Pregnancy | Week 28.” NHS Choices, NHS, www.nhs.uk/start4life/pregnancy/week-by-week/3rd-trimester/week-28/.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult