„România eșuată”. Abandonul școlar, în cifre alarmante, este forma finală a eșecului în sistemul de învățământ din România

Motivele pentru care elevii renunță la școală sunt multe, dar rezultatul e același, an după an. Copiii sunt primii care pierd șanse de a se pregăti pentru slujbe bune, de a ridica mediul în care trăiesc, ocazia de a ține pasul cu lumea în care trăim. Societatea pierde, pe termen lung, oameni instruiți, de care e atâta nevoie, rămâne în urma dezvoltării globale, păstrează obiceiuri depășite, și e prea puțin pregătită în fața crizelor. În școală începe totul.

Un reportaj semnat de Rareș Năstase.

Părinții, analfabeți funcționali, puși în dificultate de copii

Comuna Șipote din județul Iași, aproape de ora prânzului. Pe trotuarul de peste drum de școală, pășesc agale, o mamă și trei copilași. Mai are un prunc și un băiat ceva mai mare, dar și un soț despre care spune că nu mai poate munci, e invalid de pe urma unui accident auto. Se opresc pe o bancă, iar una dintre fete îi dă mamei o listă de cărți și manuale de care va avea nevoie, pentru clasele primare.

Doar că, la 32 de ani, părintele are o mare dificultate. Nu poate citi decât literele și nici pe acestea nu le știe prea bine. Cu patru clase, este unul din cei 250.000 de analfabeți ai României, care, adunați la un loc, ar fi mai mulți decât populația unor orașe precum Ploiești, Bacău, Pitești, Oradea și de două, sau chiar de trei ori mai mult decât au alte municipii de la noi. Oameni care sunt și o pierdere și o povară pentru societatea românească, la fel cum devin, sistematic, și cei 45.000 de copii care părăsesc anual școala.

Reporter: Ai mai mulți copii decât clase...

Nicoleta Avram, mama copiilor: „Exact, asta e”.

Reporter: Ai renunțat?

Nicoleta Avram, mama copiilor: „Da”.

Reporter: Tu poți citi la magazin pe etichete?

Suntem departe de a fi o țară educată. România are cel mai mare procent din Uniune, privind abandonul școlar timpuriu. Avem o rată a abandonului de 15%, media europeană ajunge la jumătate, iar statele moderne au sub 3%. Șase din zece copii din mediul rural de la noi au dificultăți de citit și scris. 

Cum arată viitorul vulnerabil al copiilor care pierd contactul cu școala

Sunt viitori adulți care nu pot citi o etichetă la magazin, care nu pot înțelege o rețetă când ajung la medic, și care, atunci când se duc la votare, nu pot desluși buletinele, și numai ei știu cum pun ștampila de vot. Români care toată viața sunt puși în fața unor hârtii pline cu semne și forme ciudate, din care nu pricep mai nimic. Așa arată viitorul vulnerabil al copiilor României, care la un moment dat, pierd contactul cu școala.

Rareș Năstase: Educația trebuie să ajungă și aici. Oficialii anunță că se pierde aproape un sfert dintr-o generație, în opt ani de școală, în mediul rural, practic, unul din patru renunță la școală.

Abandonul școlar e în creștere la toate nivelurile de învățământ, din școala primară până la universitate. Cea mai mare rată este la începutul și la finalul ciclurilor de învățământ, adică la clasele pregătitoare, la a V-a și la a VIII-a. Și nu sunt doar copiii din famillii destrămate, ori din zone cu sărăcie lucie, ei provin și din familii în care care educația ajunge pe ultimul loc, iar absenteismul de la clasă e ignorat, dar duce la repetenție și mai apoi la renunțarea totală la școală. Și Nicoleta, de la Șipote, povestește că a abandonat când a rămas repetentă, și la fel se va întâmpla, probabil, și cu fiica ei, dacă va ajunge să repete clasa.

Nicoleta Avram, mama copiilor: „Cred că nu o mai las dacă ajunge repetentă”.

„România educată”

Teoretic, guvernanții au pus pe hârtie un program național, deja celebrul, „România educată”, și și-au asumat că vor accesa fonduri europene, prin PNRR, pentru ca 2.500 de unități de învățământ cu vulnerabilitate ridicată să beneficieze de granturi, să primească bani pentru dotări și pentru finanțarea unor activități în cadrul școlii, măsuri menite să reducă abandonul școlar. Sunt 543.000.000 de euro, bani nerambursabili, și fiecare unitate poate primi cel mult 200.000 de euro pentru achiziție de materiale, servicii, ori pentru a implementa diverse soluții pedagogice cu care să-i țină la clasă, de la un an la altul, pe elevi. 1.415 școli, majoritatea de la țară, au întocmit proiecte aprobate, prima etapă de finanțare, iar programele trebuie implementate până în 2026.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: „Să facă școala mai atractivă pentru... Problema nu e doar în curtea școlii, ca să zic așa”.

În goana de a drege busuiocul, se cer, practic, bani, prin PNRR, pentru tot ce nu s-a făcut până acum, în școala românească. Fiecare unitate își arată, prin proiect, nevoile: de la foișoare pentru lecții în aer liber, până la digitalizare sau echipamente pentru orele de sport, ori pentru cele remediale. La Șipote, unitate cu risc sporit, conducerea a cerut, în primul rând, finanțare pentru plata profesorilor care vor face ore suplimentare, cu copiii care rămân repetenți, dar și pentru plata unor psihologi care să facă ore de consiliere, cu părinții din comunitate. În proiect au mai fost prinse atât cursuri de formare, pentru ca unii dintre dascăli să devină educatori parentali, pentru a putea comunica mai eficient, cu familiile.

Violeta Ungureanu, directorul școlii de la Șipote: „Îi chemăm, le spunem, zic că îi trimit la școală și mai apoi fac invers”.

Cel mai grav este că se pierd, pe drum, copii isteți, cu potențial mare. O învățătoare dă în plâns când pomenește astfel de cazuri.

Cătălina Ciobanu, învățător la școala de la Șipote: „Era un copilaș sclipitor, în două săptămâni știa să scrie, să citească. A avut la un concurs cel mai mare punctaj, am mers să vorbesc cu tatăl acasă și mi-a spus: „Ce, doamnă, că nu îi trebuie doctorat”.

Profesor la școala de la Șipote: „A fost și la olimpiadă la matematică. Era doamna Corina și l-am avut la olimpiadă, în clasa a V-a”.

Rareș Năstase: Generațiile care renunță acum, au acasă alte generații de părinți care au abandonat la un moment dat. Și, mai nou, în mediul rural, există și mirajul muncii necalificate, peste hotare. Copiii află de la părinții lor că pot câștiga.

Românii nu mai văd o prioritate în a construi viitorul copiilor lor

Copilul lipsește mult, nu mai parcurge material, pierde contactul, așa că nu mai promovează la una sau mai multe materii. În spate e un cumul de factori, de la situația materială precară de acasă, și starea emoțională a copilului cu părinți despărțiți, sau la muncă, prin străinătate, până la haosul din mediul școlar, acolo unde neajunsurile și ignorarea deficiențelor s-au tot perpetuat, în cei 30 de ani de democrație. În tot haosul și brambureala reformelor din învățământ, renunțarea timpurie la școală, se dezvoltă în comunitățile unde românii nu mai văd deloc o prioritate în a construi viitorul copiilor, pentru că sunt ocupați să trăiască de la o zi la alta. Echipa a ajuns la Lipovăț, județul Vaslui, unde, lângă școala veche, cu toaletă în curte, zace o construcție neterminată.

Directorul plin și cel adjunct declară că șantierul a fost sistat pentru că firma angajată de primărie să execute lucrarea, a intrat în faliment. Clădirea, care trebuia terminată încă din 2019, ar fi avut și toalete la interior, și laboratoare, și loc de luat o masă caldă, adică tot ce nu are clădirea veche. 

Director: „Din cauza asta, noi nici nu am putut aplica pentru toaleta la interior”.

Bunică: „Nu fac, copiii nu au unde să învețe cum trebuie”.

Și, imediat ce sună clopoțelul iar dascălii revin la ore, chiar prin fața școlii trece, cu căruța, unul dintre elevi. Este în clasa a VI-a, dar lipsește deja de câteva zile. Motivul? E foarte ocupat în această perioadă de toamnă, când, la țară, oamenii își fac stocurile de lemne, iar el face bani din transport, contracost, cu căruța.

Copil: „Ieri, eu am făcut 200 de lei”.

Aici sunt mai mulți frați, în grija surorii mai mari. La 21 de ani, și ea are doi copii, și tot atâtea clase. Locuiesc cu mama, plecată să muncească prin sat, cu ziua.

Reporter: De ce ai făcut doar două clase?

Fată: „Nu am vrut să mă duc la școală”.

Reporter: Cum?

Fată: „N-am vrut să mă duc la școală. Mama mă trimitea, eu nu mă duceam”.

Reporter: De ce nu te duceai?

Fată: „Ba mă duceam, dar am avut grijă de frații mei, i-am crescut, că erau mici. Ea se ducea la treabă, eu aveam grijă de ei”.

Părinții care blamează cadrele didactice pentru eșecurile copiilor

Anca Popa este formator de profesori și specialist în incluziune, în cadrul unui ONG cu acoperire națională, din domeniul educației. Asociația din care face parte cooptează, printre altele, profesori și învățători voluntari, care să ajute cu predare în zonele vulnerabile, în special, unde e criză de cadre didactice.

Anca Popa, specialist în educație: „Ei nu sunt niște cifre, sunt copii care părăsesc sistemul”.

Rareș Năstase: „Efectele abandonului se resimt în timp, criza de forță de muncă, sărăcie, ne afectează calitatea vieții”.

Iată o situație din satul Runcu, la Iași, acolo unde mama zice Hăis, și tatăl Cea, în privința fiului lor mai mic. A rămas repetent a doua oară și, în loc să fie în clasa a VIII-a, școala l-a reînscris într-a VI-a. Aflăm că a rămas corijent, doi ani la rând, la câte trei materii, iar părinții au impresia că profesorii au ceva cu cel mic.

Dialog mama și tatăl copilului:

Mama: „Să se ducă, cum nu? Ba da”!

Tatăl: „Nu, nu-l mai las! Dar de ce să se ducă? Să râdă profesorii de el? Lasă, să se ducă ei să învețe”.

Mama: „Da, îl face în tot felul”.

Reporter: Doi ani de zile, la rând? Și acum nu-l mai lăsați, nu mai vreți?

Mama: „Ba da”.

Tatăl: „Să nu se mai ducă, la ce să se ducă”?

Reporter: Nu credeți că e mai greu fără școală?

Mama: „E greu, cum nu-i greu”.

Tatăl: „Nu se duce”!

Mama: „Lasă-l, măi, dă-i pace”!

Tatăl: „Să îmi arate și mie dirigintele ce a făcut”!

Fratele mai mare, care merge de două ori pe an, la sere, în Germania, îl încurajează că va face un ban și fără carte, cum face și el.

Se formează tabere, în care părinții blamează cadrele didactice, școala, pentru nepromovare. Sunt situații în care atât copilul, cât și părinții, ar trebui consiliați, îndrumați de oameni cu pregătire. În alte țări, un anjagat al școlii, specializat în psiho-pedagogie, vine și consiliază din timp elevul și familia. La repetarea anului apar tulburări de adaptare la un colectiv nou, la o situație în care poate interveni și un soi de bullying, când ceilalți colegi râd de eșec.

Reporter: De la școală a venit cineva să discute cu dumneavoastră?

Anca Popa, specialist în educație: „Nimeni. Nu ne-a zis nimic, dar nici nu m-au chemat la școală. Nu m-au chemat, nu. Trebuie să mă cheme, că mă duceam. Niciodată, nu, nu. N-au venit, nu”.

Ministerul Educației anunță de ani buni că e nevoie de cel puțin zece mii de mediatori școlari, în condițiile în care avem doar trei mii.

Gelu Duminică, sociolog: „Sunt niște nenorociți, nu vor, când, de fapt, ei nu oferă condiții”.