Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Ne facem că plouă”, un reportaj semnat de Alex Dima, duminică, la „România, te iubesc!”

Alex Dima prezintă duminica aceasta, de la 18:00, la „România, te iubesc!”, urmările schimbărilor climatice și cât de afectată este și țara noastră.

Anul acesta, pământul s-a aprins, iar incendii de proporții au cuprins Europa, America și Asia. Previziunile cercetătorilor care vorbeau despre căldurile ce se vor abate peste noi în viitor, peste zeci de ani, s-au împlinit acum, iar fenomene extreme ne lovesc din toate părțile. Începem să simțim din ce în ce mai mult și să înțelegem ce înseamnă încălzirea globală și care sunt efectele ei, dar măsurile lipsesc. Seceta a lăsat fără culturi câmpuri întregi care hrăneau milioane de oameni.

Potrivit datelor deținute în acest moment, seceta din 2022 este mai gravă decât cea din 2018, care la momentul respectiv era cea mai dură din ultimii aproape 500 de ani. Din acest scenariu sumbru face parte și România. Încă nu se cunoaște clar care este paguba în agricultură, dar până în acest moment sute de mii de hectare de culturi au fost calamitate în totalitate.

„Seceta aduce în multe locuri din țară imagini apocaliptice. Lacul Amara a secat în totalitate, peste 800 de hectare de luciu de apă. N-a mai rămas un strop. Din păcate, în viitor, va trebui să ne obișnuim cu astfel de imagini. 16 stații de pompare din Dunăre au fost oprite în această vară, pentru că fluviul n-a mai avut apă. Revoltător este faptul că acolo unde se putea totuși iriga, multe culturi s-au uscat pe malul apei, pentru că nu suntem încă în stare să avem un sistem de irigații și nu înțelegem încă valoarea apei”, spune Alex Dima.

Cantitatea anuală de precipitații nu a scăzut față de anii trecuți, dar tot din cauza încălzirii globale, ploile cad pe suprafețe reduse, în cantități foarte mari, în timp ce restul pământului rămâne uscat. De câțiva ani, iernile sunt fără zăpezi, iar deficitul de apă din sol a ajuns la stadii critice.

Cât de pregătite sunt autoritățile noastre? Ce e de facut? - Ne facem că plouă! – reportajul duminică, de la 18:00, la „România, te iubesc!”. Emisiunea poate fi vizionată, în avans, pe VOYO.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult