România și-a bătut joc de industria de apărare. Din topul exportatorilor de armament, am ajuns dependenți de alte state

Aceste măsuri ar fi putut fi pregătite, dacă nu ne-am fi bătut joc de capacitățile de producție ale industriei româneșți de apărare, altădată performantă. Din topul exportatorilor mondiali de armament, am ajuns acum dependenți de materiile prime, produsele și serviciile din alte părți. Iar acest lucru ne vulnerabilizează că stat. O anchetă de Cosmin Savu. 

Si vis pacem, para bellum

Războiul pornit de Rusia în Ucraina schimbă prioritățile lumii în care trăim, un război împotriva vieții și valorilor pe care s-a construit societatea europeană. „Si vis pacem, para bellum”, „Dacă vrei pace, pregătește-te de război”, a spus un mare general român, referindu-se la întărirea capacităților militare pentru a descuraja inamicii și a-ți asigura liniștea necesară dezvoltării economice. Doar că, România, în ultimii 32 de ani, și-a bătut joc de industria de apărare.

Florin Marian Spătaru, ministrul Economiei: „Industria de apărare nu e o industrie conjuncturală. Este o industrie care trebuie analizată și dezvoltată, chiar dacă vorbim de un conflict la granițe sau nu. Vorbim de asigurarea unei capabilități a segmentului de apărare pentru perioada de pace și pentru perioada de război”.

General (r) Virgil Bălăceanu: „Investind în armată din toate punctele de vedere, investești în propria libertate, ca cetățean și ca stat”.

România a dat bani buni în ultimii ani Ministerului Apărării, dar acești bani nu s-au regăsit și în investițiile din industria românească. Responsabilii armatei au preferat să își facă achizițiile pentru dotări din piețe externe și nu din țară, unde se puteau satisface multe dintre nevoile forțelor armate.

Cosmin Savu: „Una dintre cele mai mari platforme industriale din România înainte de 1989 a fost aici, la Mârșa, a fost construită inițial ca unitate de producție militară. În 1936 au demarat aici lucrările. Aici se făcea muniție. Cu timpul, aici s-a trecut pe industrie grea”.

Traian Coman a lucrat în zona de producție specială de la Mârșa, așa cum erau cunoscute produsele destinate armatei.

Traian Coman: „Pe lângă bascule făceam noi P-ul. Însemna fabrica specială, mașini de luptă. Între care mai deosebite erau MLI-urile, erau șenile și TAB-urile erau pe roți. Piese de schimb, carcase, tot”.

În bazinele unde, altădată, se încercau mașinile de luptă ambfibie, astăzi se bălăcesc broaștele. Întreaga fabrică este astăzi o ruină.

Vasile Păcuraru: „Părinții mei au fost repartizați aici din partea armatei. El era maistru artificier în cadrul armatei. Toată zona asta era militarizată. Militarizată, nu puteai să ieși nici într-o parte, nici în alta”.

Vasile Păcuraru a copilărit în fabrică, a văzut cum aceasta a crescut și a murit. Industrial, Mârșa nu mai există. Acum sunt câteva companii private de construcții sau servicii.

Cosmin Savu: „Mai sunt aproape trei km de drum sub munte. Sunt clădiri care sunt ca și aceasta. Într-o stare avansată de degradare. Aici erau clădiri militare, dar și silozuri de rachete, pentru că era una dintre cele mai puternice unități antiaeriene din România”.

La Reșița, oraș cu veche istorie industrială, se făceau tunuri pentru Armata Română.

Adrian Ponoran, director Arsenal Reșița: „Calibru 100, 122, 152 și, în final, am făcut o colaborare cu Helikon Elveția, tunul 2 X 35 mm, care era calibru NATO. Categoric, este un tun superb, are o cadență de aproape 1.500 de lovituri pe minut”.

Adrian Ponoran a fost director la Arsenal Reșița sau Fabrica de Tunuri, așa cum o știu reșițenii.

Adrian Ponoran, director Arsenal Reșița: „În 2006 s-a terminat toată producția. Aceasta e întrebarea care ne frământă. Dacă ai petrecut 33 de ani în uzină, într-o familie, că noi eram o familie acolo. Lipsa banilor și a comenzilor. Este dureros. Ai fabrică de tunuri la tine în țară. Tunuri care au fost trimise în Irak, care au fost trimise în Iran, în Egipt, au dat rezultate, au fost tunuri performante”.

Cosmin Savu: „Ni s-a comunicat că ar fi mai bine să părăsim zona din fața platformei Arsenal Reșița. Asta pentru a evita un incident de securitate. Această secretomanie îngroapă, de fapt, neputința și indolența celor care conduc Romarm, cei care ar trebui să ia decizii, de-a lungul anilor, pentru a repune producția de aici, de la Reșița, în funcțiune”.

Prăpastie între nevoile armatei și capacitățile industriei

Industria de apărare de stat este coordonată de Ministerul Economiei și administrată de Romarm, o companie care mai are 15 filiale. Puține dintre ele pot fi considerate performante, acolo sunt mari probleme de tehnologizare și management. Ultimii ani au însemnat degringoladă într-o industrie, altădată, performantă.

Florin Marian Spătaru, ministrul Economiei: „Avem o sumă importantă de bani, aproape o sută de milioane de dolari, finanțare pentru industria de apărare, dar nu este suficient. Pe de altă parte, ai nevoie de o strategie pentru industria de apărare. În acest moment este actualizată și va fi supusă. Noi nu avem o strategie de apărare în contextual dat. Asta fac, în acest moment”.

Romarm ar trebui să primească comenzi pentru înzestrarea armatei de la Ministerul Apărării, dar, în ultimii ani, între nevoile armatei și capacitățile industriei, s-a creat o prăpastie. Romarm este astăzi condusă de Gabriel Țuțu, un fost ofițer SRI, fost polițist.

Cosmin Savu: „Am solicitat un interviu filmat domnului Gabriel Țuțu despre activitatea de la Romarm. Nu am primit răspuns. În ceea ce privește solicitarea de a filma în obiectivele Romarm, sucursalele acestei unități, am fost îndrumați spre Ministerul Economiei”.

Florin Marian Spătaru, ministrul Economiei: „Există o legislație pe care trebuie să o respectăm. Răspunsul dumneavoastră a fost o solicitare pentru un certificate ORNISS, dar știți că jurnaliștii lucrează cu informații publice, dar noi nu putem să lucrăm cu informații clasificate, că nu suntem securiști”.

Cosmin Savu: „Cea mai cunoscută fabrică de arme din România este Cugirul. Aici s-a produs armament încă din perioada imperiului austro-ungar, de când sunt încă scule și utilaje în fabrică”.

Ioan Neagu conduce o secție la Fabrica de Arme Cugir, dar este și liderul sindicatului Apărarea.

Ioan Neagu, lider al Sindicatului Apărarea Cugir: „Cu asta îi omor pe ăștia când le spun „Bai, secția asta și fabrica asta e ca atunci când am intrat eu în ea, în 1978”. Zic, nu mai vreau să stau la Ministerul Economiei, mă mut la Ministerul Culturii și fac mai mulți bani pentru fabrica asta, că aia au mai mulți bani pentru reabilitări. Sunt prese din perioada interbelică, din 1900. Din 1900, am utilaje din 1900 și funcționează”.

Chiar dacă Fabrica de Arme Cugir este cea mai cunoscută întreprindere de armament de la noi, aceasta nu mai produce pentru armată de ani de zile.

Ioan Neagu, lider al Sindicatului Apărarea Cugir: „Niciun contract de când ne-am înființat”.

În 2004 s-a făcut separarea producției militare de cea civilă, dar la Cugir mai mult s-au încurcat producțiile. La Cugir sunt două fabrici de armament, dar niciuna modernizată.

Sorin Tomescu, reprezentant al Sindicatului Liber SC Cugir SA: „Nu vă pot da prea multe explicații, probabil politice, tot politice. Erau mai multe guri de hrănit, erau mai mulți directori care trebuiau să aibă funcții”.

Ambele fabrici fac parte din Romarm și ar trebui să producă pentru Armata Română.

Sorin Tomescu, reprezentant al Sindicatului Liber SC Cugir SA: „Foarte, foarte puține. Le făceam în două săptămâni, hai să zicem o lună. Mai mult de manevră, numa pușcă, numa fac zgomot. Practic, aveam o linie NATO care o avem, de fapt, în curte, care era făcută pentru necesarul armatei și nu produce și care este la stadiul la care este. Aveam mari speranțe și vedeam niște utilaje noi și speram să fie foarte productive, dar, din păcate, ne-am trezit că este un fâs”.

Florin Marian Spătaru, ministrul Economiei: „Da, noi. Da, deci degeaba sunt bani. Cel puțin 10 ani. Vă spun ce va exista la nivelul economiei, o notă de fundamentare, tocmai pentru a avea o trasabilitate și o predictibilitate”.

La Fabrica de Arme au supraviețuit cu vânzarea modificată pentru piața civilă de peste ocean. Sunt americani care se mândresc cu pistolul mitralieră produs la Cugir.

Ioan Neagu, lider al Sindicatului Apărarea Cugir: „Kalashnikovul, cea mai vândută armă din lume, despre ce vorbim? Și cea mai rezistentă, și produsul românesc este foarte căutat. Este căutat în continuare, modificat pentru foc, cu foc, pe piața civilă. Cam 70 la sută din producția pe care o face Cugirul s-a dus către această piață”.

În martie, după declanșarea războiului din Ucraina, angajații de la Cugir au ieșit în stradă, nemulțumiți de condițiile salariale și de muncă.

Ioan Neagu, lider al Sindicatului Apărarea Cugir: „Sunt necesari pentru că, fără numeric, nu putem face producția, datorită vechimii liniilor tehnologice. Se lucrează la mână, nu sunt automatizate. Sunt copier, freze cum le spunem noi, care se lucrează la mână și din forța omului. Dacă socotim, salariații noștri au 2.000, până în 2.500 venituri nete. În momentul de față, cu creșterile din primăvară”.

Florin Marian Spătaru, ministrul Economiei: „Ăsta este un incident de securitate în momentul în care oamenii ies în stradă. Asta am transmis managementului de acolo, să facă o analiză clară asupra mangementului de salarizare”.

Sorin Tomescu, reprezentant al Sindicatului Liber SC Cugir SA: „Păi, cam pe acolo suntem. Marea majoritate a salariaților sunt pe minimul pe economie, din păcate, este foarte dureros”.