Cum au reușit polonezii să facă din industria de apărare o poveste de succes. „Avem o strategie foarte simplă”

Și, deși au plecat din același punct cu noi în tranziție și reformarea economiei, polonezii au reușit să facă din industria de apărare o poveste de succes.

Și, dacă nu am avut dreptul de vizită în sucursalele Romarm, ne-am dus în Polonia. PGZ, Grupul de Armament Polonez, aparține statului printr-un Minister al Trezoreriei, care administrează activele țării.

Juliusz Sabak, senior editor Defence24: „Avem o strategie foarte simplă: industria poloneză produce arme poloneze pentru armata poloneză”.

PGZ are sub umbrela sa 30 de companii producătoare de armament performante, care au ca principal client armata poloneză.

Cosmin Savu: „Fabrica Broni Lucznic este una dintre cele mai vechi și mai cunoscute fabrici de armament de aici, din Polonia. Arme mici, pistolete, pistoale mitralieră, AK 47 sau produsul lor, care este conceput și produs în întregime în Polonia, Grot”.

Michal Owczarczak, director de vânzări: „Astăzi capacitatea fabricii noastre este de a livra produse la standarde NATO şi non-NATO, este important. Mai ales acum, în Ucraina, acum în Ucraina, dar şi în situaţia actuală a lumii. Principalul client este Ministerul Apărării polonez, dar şi instituţiile de forță din Polonia”.

Michal Kowalczyk, director de producție Fabryca Broni „Lucznik” Radom: „Suntem în departamentul mașinilor automatizate, unde producem pușcă de asalt Grot şi tot sistemul pe care îl are această carabină”.

Pușcă poloneză, folosită cu succes de Ucraina în războiul cu Rusia

La Radom a fost omologată din 2016 o pușcă de asalt modular, producție poloneză proprie, care este folosită astăzi cu succes și de armata ucraineană.

Michal Owczarczak, director de vânzări: „Încercăm să ne concentrăm aici, la Fabrica de Arme, pe producția internă 100%. Nu, aici, în fabrica noastră, pentru a găsi soluții pentru situaţia de astăzi. Să ne întoarcem la armele noastre - sistem modular, poţi să adaptezi orice fel de lunetă. Poţi schimba încărcătorul, avem configurație diferită pentru ţeavă. Ţeavă adaptată pentru lansator de grenade. Avem şi configurație cu ataş pentru o compatibilitate mai bună. Avem sisteme mai vechi pe platforma de AK 47 cu ţeavă normal şi ţeavă scurtă. Este încă o armă operaţională pentru forţele poloneze”.

Michal Kowalczyk, director de producție Fabryca Broni „Lucznik” Radom: „Produs polonez, conceptul polonez şi trebuie să vă arăt strungul care ghintuieşte ţevile. Patru ciocane, un dispozitiv special. Materialul arată aşa la început. Te rog, uita-te la gaură. Compania noastră a cumpărat această maşina în urmă cu doi ani şi cealaltă e la fel. Da, bineînţeles, toate aparatele sunt foarte noi, un an-doi vechime”.

Unitatea de producție în care a mers echipa a fost pusă pe picioare în 2014, deși compania a fost fondată în 1924.

Michal Owczarczak, director de vânzări: „Să zicem că din 1996 a început un proces de consolidare a industriei noastre de apărare. Am încercat să căutăm căi şi soluţii pentru a satisface cererile. A fost parte din strategia noastră, dar mai ales strategia companiei noastre de a colabora strâns cu utilizatorul nostru final, care este armata, în termeni de dezvoltare a produselor, a schimbării de la standard non-NATO la standarde NATO, cooperare cu universităţile tehnice, avem propriul departament de cercetare şi dezvoltare şi observăm şi ce se întâmplă în piaţă. Chiar dacă aparţinem guvernului şi suntem parte a  Grupului de Armament Polonez (PGZ), funcţionăm în termeni de eficienţă şi profit”.

Michal Kowalczyk, director de producție Fabryca Broni „Lucznik” Radom: „În compania noastră avem peste 90 de maşini cu comandă numerică. Pentru noi, cea mai importantă este calitatea. Crede-mă, siguranţa soldaţilor este pe primul loc. Am schimbat tehnologiile, am cumpărat aparate noi şi, bineînțeles, continuăm toate schimbările. Am cumpărat cu banii noștri din credite. Suntem în departamentul de montaj. Este o sinergie între departamentul de calitate și departamentul de montaj  pentru asamblarea, în acest caz, a puștilor de asalt”.

Michal Kowalczyk, director de producție Fabryca Broni „Lucznik” Radom: „În spatele acestui perete avem un tanc cu apă, toate armele sunt controlate sub supravegherea băieţilor de la departamentul de calitate în termeni de funcţionare pentru toţi parametri armei. Produsele finale sunt încercate aici şi apoi trimise departamentului de livrări care le trimite clienţilor finali. Şi toate produsele sunt inscripţionate pentru a putea avea o trasabilitate şi putem să le verificăm dacă apar orice fel de problemă”.

Generalul de brigadă Jan Rajchel conduce Fundația Stratpoints, Asociația Ofițerilor polonezi în Rezervă.

General (r) Jan Rajchel, Fundația Stratpoints Varșovia: „Intrarea în NATO a creat un salt imens în modernizarea şi creşterea tehnologică a armatei noastre şi uşor, uşor am renunţat la armamentul şi echipamentul rusesc. Ne-ar mai fi trebuit zece ani să finalizăm acest process, dar conflictul din Ucraina grabeşte acest proces. Da, a fost un şoc mare”.

Dar un șoc pe care Polonia l-a depășit cu o strategie coerentă de apărare și cu investiții masive în industria apărării.

Jan Rajchel: „După 1989, norocul nostru a fost că nu ne-am şters industria noastră de apărare, dar structura acesteia s-a schimbat. Multe dintre aceste întreprinderi sunt în mâna guvernului şi au produs armamentul necesar în era post-sovietică. Grupul de armament polonez (PGZ) este deţinut de guvern şi teoretic PGZ ar trebui să coopereze cu Ministerul Apărării şi să lucreze pentru nevoile armatei”.

Echipa a mers la Academia de Arte Militare din Varșovia, acolo unde doctrina poloneză este foarte clară.

Profesor Piotr Grochmalski, Institutul pentru Studii Strategice Varșovia: „Strategia de apărare a venit să definească noua cale a amenințărilor, cea mai mare amenințare este Rusia”.

Profesorul Piotr Grochmalski de la Institutul pentru Studii Strategice este specializat în geopolitică.

Profesor Piotr Grochmalski, Institutul pentru Studii Strategice Varșovia: „În ultima formulă propusă în 2020, a fost o strategie de siguranță și a pregătit Polonia pentru amenințările statului rus”.

În centrul strategiei de apărare poloneze se află industria de apărare.

Profesor Piotr Grochmalski, Institutul pentru Studii Strategice Varșovia: „Strategia se bazează pe protejarea surselor de energie, dezvoltarea infrastructurii, multe proiecte de infrastructură şi opţiunea-cheie este de a dezvolta industria de apărare şi armata poloneză”.

De Fabrica de Pulberi Victoria s-a ales praful

Cosmin Savu: „Aici, sub munții Făgăraș, cei mai înalți munți din România, era unul dintre cele mai bine păzite secrete ale industriei militare înainte de 1989, fabrica de pulbere, de praf de pușcă Victoria.  Astăzi, această fabrică este în conservare, pentru că nu se mai produce din 2005. aici era făcut propulsorul pentru fiecare proiectil produs în România”.

Radu Irimie a condus mai bine de opt ani Fabrica de Pulberi Victoria.

Radu Irimia, fost director PIROCHIM Victoria: „Victoria, ca și producător de pulbere, furniza materia primă producătorilor de muniție care, la rândul lor, o mare parte din producție era destinată exportului. Au existat programe comune între armată, programe finanțate de armată prin departamentul înzestrării către unitățile producătoare de tehnică militară, finanțau activitatea de cercetare”.

Dezastrul a început imediat după 1989.

Radu Irimia, fost director PIROCHIM Victoria: „Interesul armatei pentru înzestrarea proprie a scăzut, fiind mult mai comod și poate mult mai profitabil să te aprovizionezi din altă parte de pe piața liberă. Am mai mers în continuare mai mult din inerție 10-15 ani aceasta pe fondul unei lipsei totale de interes și strategiilor coerente. Am avut o singură investiție în sensul de a folosi o centrală termică, atât s-a făcut, nici aceasta nu a fost pusă în funcțiune până în prezent”.

O decizie controversată a fost separarea producției civile în companii care, ulterior, au fost privatizate.

Radu Irimia, fost director PIROCHIM Victoria: „O serie de instalații și active care asigurau colaborarea pe orizontală a noastră, ele au fost dezafectate și a fost aprobat să iasă din industria de apărare”.

În urmă cu câteva luni, ministrul Apărării dădea din umeri.

Vasile Dâncu, ministrul Apărării: „Este o dificulate. Eu știu că, de mult, noi vizam să facem o fabrică de pulbere. Am auzit asta în urmă cu 22 de ani. Nu știu asta, ministrul Economiei cred că știe mai bine acest plan”.

Florin Marian Spătaru, ministrul Economiei: „Haideți să vedem ce am făcut cu această industrie de apărare, pentru că am închis o capabilitate de producție pentru pulberi și, în acest moment, importăm. În acest moment sunt planuri concrete pentru redeschiderea fabricii de pulberi în România”.

Radu Irimia, fost director PIROCHIM Victoria: „Prin anii 2005. Atunci s-au mai făcut mici, mici cantități. Producătorii de muniție pentru a se aproviziona apelează la țările vecine. Pulberile, în general, le luăm de la vecinii noștri sârbi, care își iau materia primă din Rusia, și trebuie să spunem că Serbia a trecut și printr-un război”.

General (r) Virgil Bălăceanu: „Problemele sunt serioase, Ministerul Economiei întârzie producția de pulberi în România. Apoi, mergem și pe orizontală, va fi nevoie să nu mai importăm, va fi nevoie să reluăm producția de oțeluri speciale. Orice produci acasă este extrem de necesar, pentru că noi avem probleme serioase, chiar a pregătirii industriei de apărare. Asta reduce riscurile legate de aprovizionarea fluxurilor, legate de situații de criză. Este un avantaj și al unor prețuri, este un avantaj și al producției care îți aparține ție. Lucrurile acestea trebuiesc corelate între capacitățile industriei, mai ales industria de stat, care are mari rămâneri în urmă”.

Câțiva kilometri mai încolo, în orașul Făgăraș, este o altă fabrică esențială industriei militare.

Cosmin Savu: „Fabrica de pulberi Făgăraș mai are o mică parte de producție, o componentă pentru explozibil. Se fac astăzi planuri pentru revitalizarea acestei industrii, pornind de la producția de explozibil și praf de pușcă. Doar că va fi o cale foarte lungă până să se repună pe picioare”.

Florin Marian Spătaru, ministrul Economiei: „Nu, pentru că ni s-a refuzat accesul. Pentru că trebuie să facem o analiză, să nu aruncăm banii pe fereastră, pentru că nu sunt puțini. Peste 20 de milioane de lei și este doar începutul. Conform evaluării făcute de companii specializate, am putea să producem în trei sau patru ani de zile. Până atunci, luăm din Serbia. Până atunci, să vedem care sunt liniile de aprovizionare”.

Radu Irimia, fost director PIROCHIM Victoria: „Din punct de vedere tehnic, ar dura în jur de doi ani, din punct de vedere tehnic, din punct de vedere legislativ, ar dura cam 9-10 ani”.