Taberele școlare de pe vremuri sunt astăzi o ruină. Cum a dispărut cea din Năvodari
Your browser doesn't support HTML5 video.
Terenurile au fost tentante pentru dezvoltatorii imobiliari, care au și construit pe o parte dintre ele, ajutați de un fost primar acuzat de DNA că a devalizat tabăra de la malul mării. Ancheta, pe larg, duminică, la emisiunea „România, te iubesc”.
În anul 1990, în România existau 207 tabere școlare. O treime mai sunt azi în picioare. Restul au căzut pradă nepăsării, incompetenţei şi intereselor imobiliare.
Adrian Boaje, director Sind România: „Mii de copii erau cazați în fiecare an în taberele existente în toată ţara. Aflate în inima pădurii, sau la poalele munților, aceste baze erau locuri în care copiii își petreceau mai ales zilele de vară.”
Tabăra de la Năvodari era cea mai mare şi găzduia anual o jumătate de milion de elevi.
Azi e o ruină. Declinul a început după anii 2000 şi s-a accentuat odată cu venirea la conducerea primăriei Năvodari a lui Nicolae Matei. Acesta e acuzat de procurori de abuz în serviciu în două dosare, care vorbesc despre devalizarea acestei baze.
Adrian Boaje, director Sind România: „A făcut un lucru pe care eu nu l-am mai întâlnit până la acest moment, și am o experiență de 25 de ani atât în administrarea unor astfel de active patrimoniale, dar și în activitatea juridică. Este fără precedent, nu am întâlnit o deposedare de bunuri de maniera asta. O naționalizare de maniera asta, făcută fără absolut niciun fel de scrupul, cu consecințe patrimoniale imense.”
Reacția fostului primar„Cine v-a plătit să mă întrebați?”- a fost reacția lui Nicolae Matei în fața camerei.
Înainte de a fi primar, Matei făcea afaceri. Cu o firmă era acţionar majoritar într-o fostă întreprindere comunistă, care ar fi trebuit să primească de la stat şase hectare de teren. Procurorii îl acuză pe Matei că a profitat de funcţie pentru a primi în loc de lotul cuvenit, tabăra Cutezătorii, pe care a lotizat-o şi a vândut-o unor persoane influente.
Corneliu Nădrag, director Tabăra Năvodari: „Loturile se vând către apropiați ai primarului, fiica judecătoare, care își construiesc case, vile, pe terenul respectiv."
Nicolae Matei, fostul primar al orașului Năvodari, susține că din punct de vedere legal, putea să facă orice cu terenul primit.
Cum a reuşit să pună mâna şi pe restul taberelor, vedeţi duminică la „România, te iubesc!”. Tot atunci, mergem în taberele din jurul Bucureştiului.
În jurul Bucureștiului există o salbă de tabere care sunt ruine, pentru că ministerele care le-au administrat până acum n-au fost în stare să asigure nici măcar paza.
În bazele rămase în picioare sunt puţini angajaţi, iar bani pentru funcţionare n-au mai primit.
Care este situaţia acestor baze de agrement şi ce şanse sunt să redevină puncte de atracţie pentru elevi vedeţi duminică, la România, te iubesc!