Spitalele din țară, nepregătite în caz de incendiu: holuri neîncăpătoare și sisteme de detecție ținute pe modul silențios
Your browser doesn't support HTML5 video.
Directori ai spitalelor recunosc că imobilele devin neîncăpătoare, și că așa ajung îngrămădite mese, scaune și dulapuri pe toate căile de evacuare. Surprinzătoare sunt declarațiile pompierilor de la Iași: au găsit sisteme de detecție și alertă la incendiu, care au fost plătite degeaba, pentru că sunt ținute pe modul silențios. În cazul unui nou incendiu, ele nu mai avertizează oamenii din spital.
Noaptea de 10 aprilie 2018. Flacări mari izbucnesc la un spital din Iași, fară autorizație la incendiu. 120 de pacienți sunt evacuați și doar o minune face să nu existe victime. Focul s-a aprins la ultimul etaj, într-un spaţiu de sterilizare şi depozitare, însă văpaia şi fumul gros s-au extins cu repeziciune. A fost evacuat și etajul inferior, unde se afla blocul operator, dar și Terapia Intensivă.
Unul dintre medicii care se aflau de gardă în acea noapte este Ionuț Nistor. Nu îi este ușor să vorbească despre momentele trăite, când a evacuat o întreagă secție de Terapie Intensivă, împreună cu pompierii.
Ionuț Nistor, medic la spitalul Parhon: "Fum mult, coboram cu pacienții pe scări…".
În clădirile din incinta funcționează de fapt două unități medicale distincte: spitalul clinic Parhon și Institutul de Boli cardio-vasculare. Doctorul Nistor este și purtător de cuvânt la Spitalul Parhon și recunoaște că un incendiu se poate repeta oricând, la cele două unități, în condițiile în care nu s-au schimbat prea multe în spatiile interioare, aspect punctat și prin controalele ulterioare ale pompierilor.
Halucinantă este declarația șefului de la inspecție și prevenire din ISU Iași. Afirma că a descoperit cu stupoare, la un control din acest an, că Institutul de Cardiologie, unde a avut loc incendiul, are sistem de detecție a incendiului, dar îl are degeaba, pentru că îl ține pe modul silențios, adică nu dă alerte.
Am luat legătura cu managerul Institutului de Cardiologie. După o primă discuție telefonică, ne-a cerut să îl sunăm în următoarea zi, pentru a stabili o filmare la spital.
Am aflat că este la birou, așa că am mers în institut, în încercarea de a vorbi cu dânsul.
Secretară: Să îl sunați mâine, a zis că acum nu poate, la noi e Covid.
Reporter: Pai aici e zona verde, dorim să facem un interviu cu dansul
Secretară: Stați să văd... Deci nu poate, sunați-l, are întâlniri online, discuții, e ocupat, sunați pe telefon…
Am revenit cu telefoane, însă medicul manager n-a fost de găsit. Am întrebat însă angajații spitalului, despre riscul la incendii.
Și la cardiologie și la Parhon e suficient să arunci un ochi pe culoare, pentru a vedea o situație regăsită în multe din spitalele românești – căi de acces obturate de birouri, dulapuri ori scaune. Oamenii de la ISU recomandă angajaților să își imagineze aceleași holuri, cuprinse de un fum dens, prin care trebuie evacuați pacienți ce nu se pot deplasa singuri, duși cu targa, sau cu patul pe roți, din salon.
Ionuț Nistor, purtător de cuvânt, Spitalul Parhon: "Spitalul e încărcat, nu mai există vestiare, spații tehnice, oamenii vin la control, unde să îi ții? Holurile sunt pline…"
Întâi octombrie a fost o zi neagră pentru sistemul sanitar din România, cu 10 vieți pierdute, 7 pe loc, și 3 mai târziu, în urma unui incendiu, izbucnit la Constanța, la spitalul de boli infecțioase, aflat în prima linie a luptei cu pandemia.
A luat foc chiar secția de Terapie Intensivă, iar imaginile cu pacienți care se salvează ieșind pe ferestre l-au determinat pe președinte să constate că statul a eșuat să-și protejeze cetățenii. Secretarul de stat Raed Arafat a mers la Constanta, unde reprezentanții ISU au făcut primele constatări.
La spital nu există sistem de avertizare în caz de incendiu, ca în multe alte unități medicale de la noi. Flăcările sunt depistate când e prea tărziu. Premierul a cerut rapid demiteri la Constanța, iar managerul unității a fost concediat pe motiv de proastă administrare.
O zi mai târziu s-a dovedit, cu acte, că managerul a cerut de mai multe ori și fară succes, fonduri pentru achiziția unui sistem de detecție și alertare de la Primăria Constanța, de care aparține unitatea. A primit doar promisiuni că dotările se vor face, cândva, din bani europeni.
Reporter: Instalația de detecție funcționa? Stela Halichidis, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța: Dar nu există, este un proiect european de reabilitare energetică în care era prevăzută această instalație de detecție și stingere a incendiilor.
Includerea investiției într-un proiect viitor e ,de fapt, o găselniță în mai toată țara, prin care spitalelor li se permite să funcționeze fără dotări și fară autorizație de securitate la incendiu. Pompierii nu închid secțiile neautorizate, deși legea le-ar permite dacă cei din conducerea spitalelor promit că lipsurile se vor remedia prin dotări ulterioare.
Imediat după tragedie, Ministerul de Interne a emis un ordin prin care toate spațiile din spitale unde se lucrează intensiv cu instalații de oxigen, vor fi verificate de pompieri, din trei în trei ore. Asta după ce managerii mai multor unități ceruseră autospeciale cu echipaje de intervenție, prezente non-stop, în curțile unităților medicale. Conștienți că tragedia se poate repeta, dar și că vor fi trași la răspundere, în cazul unui incident.
La Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, pompierii merg să verifice căile de evacuare. Ușile duble se deschid ușor, pentru a putea fi scoși cu patul, bolnavii. Însă holurile au multe dulapuri, pe care se află tot felul de cutii și materiale inflamabile. Nici această unitate nu are autorizație de securitate la incendiu, iar un raport oficial, după un control la nivel național, făcut în 2020, după tragedia de la Piatra Neamț, arăta că instalația de detecție figuraza ca fiind defectă.
Sursa: Pro TV
Etichete: incendiu , spital , Romania te iubesc , spital iasi , spital timisoara , spital constanta
Dată publicare: 28-11-2021 18:20