"România, ştii bine", episodul XIV. Reacţia unui deputat de Olt după emisiunea de duminică
Your browser doesn't support HTML5 video.
“Suntem un neam mare, suntem oameni care am învățat carte, care era normal să ajungă în funcții”, explică Alexandru Stănescu, deputat de Olt la al doilea mandat, strânsele legături, de sânge sau nu, de la vârful județului.
Este una dintre reacțiile la reportajul lui Rareș Năstase. Urmăriți-ne noul podcast, “România, știi bine”, și judecați singuri și restul comentariilor la faptele și situațiile pe care le-am văzut cu toții duminică.
Și chiar te întrebi de ce un județ bogat stă sărac ani în șir, până când încep oamenii să-ți arate cu degetul rubedeniile de la conducere.
Oltul e județul în care nepotismul și interesele de partid și de gașcă au construit o caracatiță care îmbină conducători incompetenți, fraudă, risipă și corupție. Deşi are un potenţial uriaş, judeţul se poate lăuda cu o reşedinţă, Slatina, în care îți distrugi mașina; cu Corabia, un oraș-port cu coloși industriali puși demult pe butuci; şi cu Caracalul, care se remarcă prin industria demult apusă, și mai nou printr-o tragedie care a zguduit România și care a arătat cât de incompetente sunt autoritățile când trebuie să salveze vieți.
Cum s-a ajuns la această situaţie? În episodul al XIV-lea al podcast-ului nostru, Rareş Năstase explică cum a descoperit reţelele de interese şi corupţie din Olt , expuse în cea mai recentă ediţie "România, te iubesc!"
Radiografia Oltului, spune el, este radiografia unui loc al influenței ce s-a întins până la vârful țării și al incompetenței locale alimentate de corupție, de autorități care de ani de zile își sfidează alegătorii, dar și-au creat pârghiile să le câștige votul.
Aici puteţi urmări emisiunea integrală
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: Rares Nastase , Romania te iubesc , Romania stii bine , podcast romania stii bine , cristian leonte
Dată publicare: 26-09-2019 08:38