România își bate joc, sistematic, de o moștenire foarte valoroasă: cetăți, biserici fortificate și castre romane
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cetăți, biserici fortificate sau castre romane alcătuiesc o moștenire valoroasă de care România își bate joc. Un domeniu subfinanțat, mereu în coada listei de priorități.
Noroc cu fondurile europene, care, în ultimii ani, ne-au ajutat să scoatem la lumină poveștile unor edificii care strâng sute de mii de turiști în fiecare an. Însă și aici România și-a făcut cunoscută latura practică: presați de timp să termine lucrarea, proiectanți, autorități și firme executante au pus în operă lucrări de reabilitare pe care specialiștii le numesc lucrări de mutilare.
Există o Românie construită acum sute de ani din care noi toți ar trebui să învățăm, dar care se prăbușește sub ochii noștri.
Caroline Fernolend, președinta Fundației Mihai Eminescu Trust: ”Strămoșii noștri, uitați ce au creat aici! Ce au creat aceste minunății! Cu mâinile lor! Cu greu! Au trăit vremuri mult mai grele decât noi! Și noi nu suntem în stare să le păstrăm?”
Arh. Eugen Vaida, fondatorul Ambulanței pentru Monumente: ”S-a prăbușit așa ca o fărie de pepene alunecat în 2016, era duminică, s-au speriat toți oamenii din salte, s-au auzit până încolo. O bubuitură mare.”
Monumente care acum zece ani erau în stare bună riscă să devină ruine. Cetăți cu o valoare istorică inestimabilă dispar sub ochii noștri.
Zeci de milioane de euro din fonduri europene au fost alocate salvării acestui patrimoniu, dar banii au fost de multe ori folosiți pentru mutilarea lui. Geamuri termopan în cetăți medievale sau materiale industriale se regăsesc azi în aceste edificii.
Adrian Andrei Rusu, arheolog și istoric medievist: ”Apropo de ce discutam, înaintea acelui zid, este un ancadrament care a picat din acel loc și, din păcate, procesul este, după cum se vede, destul de accentuat. Îngrozitor! Cum au putut și să le aprobe așa ceva?”.
Cu un potențial economic uriaș, aceste monumente dispar puțin câte puțin în vreme ce pe fundal se aud regrete, scuze și mai ales dovezi de incompetență ale autorităților care sunt obligate să le pună în siguranță.
Ovidiu Țentea, arheolog și istoric: ”După 90, când au urmat cam 20 de ani de colaps, pot să spun, în materie de restaurare de monumente s-au stricat toate structurile, atât restauratorii, toate obișnuințele sau toate practicile, mai bine spus, de a restaura monumentele.”
În România sunt sute de biserici fortificate, caștele romane și cetăți, adevărate bijuterii arhitecturale. Multe dintre ele dispar însă sub indolența autorităților care nu fac nimic ca să le țină în viață.
Ne aflăm în cetatea Șoimoș din Arad, atestată documentar în 1278, o carte deschisă din care au citit sute de pasionați de istorie. Anul acesta un zid s-a prăbușit, iar asta a atras în sfârșit atenția autorităților că trebuie intervenit urgent pentru ca acest edificiu să rămână și să se păstreze măcar în forma în care există acum pentru a se deschide vizitatorilor și celor care sunt pasionați de istorie.
Cetatea Șoimoș se află pe malul drept al Mureșului pe dealul Cioaca Tăutului.
Drumul până la ruine e de fapt o potecă bătătorită de vizitatori curioși care când ajung vad semnele nepăsării celor ce le-au avut în grijă. Un zid s-a prăbușit recent, iar în interiorul cetății există semne că nici celelalte ziduri nu stau prea bine.
Florin Mărginean, arheolog: ”Acum văd acel încădrament și ăla e căzut tot destul de recent, să și vede în sub bolta cărămizii, practic a colapsat și e firesc cu schimbările de temperatură, mai ales iarna, să afecteze destul de grav.”
Florin Mărginean este arheolog la Muzeul de Istorie al Transilvaniei și un cunoscător al poveștilor lăsate nouă de această construcție care în ultimii 30 de s-a dezintegrat.
Florin Mărginean, arheolog: ”Păi, istoria ei începe undeva la finele secolului al XIII-lea, Paul B an de Severin, se pare că este cel care probabil a realizat primele, să zicem, elemente de fortificare aici. Cetatea și-a avut rolul ei, știi, fiind conflictul dintre Ioan de Zapoia și partida Habsburgică. Urmează o perioadă de stăpânire turcească, până în 1695, este momentul Mihai Viteazu, pentru o scurtă perioadă Principatul reușește să recâștige Șoimoșul, Lipova și alte cetățăciri din Turcia. La finele secolului a XVII-lea, Anul nu contează, 1688, ajunge în mâinile Habsburgilor.”
În anii 70 comuniștii au făcut primele lucrări de punere a ei în siguranță.
Florin Mărginean: ”Și atunci sunt și intervenții care o să le și vedeți din beton care s-au făcut atunci și care au. A contribuit oarecum la sprijinirea unor anumite porțiuni, segmente din zidurile cetății, dar după aia s-au abandonat și nu s-a mai făcut niciodată nimic.”
Nu s-a făcut niciodată nimic, pentru că patrimoniul n-a reprezentat niciodată o prioritate, deși un astfel de obiectiv istoric ar fi putut dezvolta întreaga zonă. Un studiu european arată că sectorul de activitate dedicat moștenirii culturale poate crea, pentru fiecare loc de muncă direct, alte 26,7 locuri de muncă indirecte – în timp ce în cazul industriei producătoare de mașini raportul este de numai 1 la 6,3.
Un singur monument istoric poate avea, numai din impozite pe venit, chiar și un randament anual de peste 600%. O vreme lungă a fost a Primăriei Lipova, apoi a trecut în Administrarea Consiliului Județean care susține că n-a găsit firme interesate să facă un proiect tehnic.
Andrei Ando, director executiv în cadrul CJ Arad: ”Din păcate, nici la a treia sesiune de licitație nu s-a prezentat nimeni. Și în 2020 a fost. În 2020, administrația locală din Lipov a solicitat cetatea înapoi, considerând că vor avea șanse mai mari. Să o readucă la starea inițială, ceea ce din păcate nu s-a întâmplat.”
După prăbușirea zidului cetății, în luna februarie monumentul a intrat în atenția publică, iar discursul s-a dus din nou spre găsirea unor surse de finanțare. În prima fază autoritatea locală trebuie să plătească o expertiză tehnică. Nu au scos lucrarea pe SEAP pentru că se așteaptă o ofertă de preț din partea unui specialist.
Ulterior finalizării tuturor acestor etape, adică ce ține partea de documentații tehnice, odată finalizate de cei de la Institutul Național al Patrimoniului, va intra în joc, să zicem așa, în rol CNI-ul, Compania Națională de Investiții.
CNI ar trebui să aloce bani pentru punerea în siguranță a cetății, locul din care și azi studenții și pasionații de istorie își iau informațiile.
Florin Mărginean, arheolog: ”Adică pot vedea pe viu ce înseamnă perioada gotică, pot vedea pe viu ce înseamnă perioada renașterii, pot să înțeleagă multe aspecte privind evoluția cetății, pentru că ea nu s-a construit unitar.”
Andrei Ando, director executiv în cadrul CJ Arad: ”Consiliul județean a investit acolo în niște trasee turistice, în indicatoare turistice, ceea ce ne permite legea să facem, dar cetatea nefiind a noastră, nu am putut lucra la ea. Da, a căzut un zid și, din păcate. Dar unde sunt aceste indicatoare și trasee? Că nu le-am văzut astăzi. Sunt pe zonă, acolo sunt, la baza cetății și sunt și sus la cetate panouri de informare referitoare la istoricul cetății respective. Nu știu unde sunt, dar acolo nu sunt.”
Singurele informații detaliate despre cetate sunt oferite de voluntarii care au grijă să țină acest obiectiv în atenția publică. Lucian Sas este unul dintre fondatorii unui ONG care ani de zile a întreținut monumentul cu voluntari.
Lucian Sas, voluntar: ”În acel moment și noi am avut acțiuni cu elevi de la un liceu. Într-adevăr, primăria ne-a ajutat că au colectat sacii cu gunoaie pe care noi i-am dus jos atunci. Deci, aveam atunci o ceva discuție cu ei. S-a oprit acolo. Deci practic, care a fost atitudinea autorităților la acel moment față de acest moment? Bine faceți. N-am avut nici împotrivă, n-am avut nici pentru.”
Astăzi primarul e pentru. Pentru o reconstrucție a cetății, dar n-are bani
Florin Pera, primarul orașului Lipova: ”60 de milioane de euro dacă reușim să identificăm din ce a fost înainte, inclusiv sănătatea omului. Deci ar fi ceva chiar emblematic pentru toată zona. Dar v-ar da specialiștii, ar fi să faceți așa ceva? Că e o discuție că nu trebuie să reconstruiești pe ruini, nimic. Doamna arhitectă așa ne-a pregătit că s-ar putea.”
De multe ori arhitectii au fost mai atenți la dorințele autorităților decât la sfaturile specialiștilor care spun că reconstrucția pe ruine înseamnă că istoria spusă de aceste edificii ar fi îngropată în ceva artificial.
Ovidiu Țentea, arheolog: ”Oricând ai un monument care este păstrat în stare de ruină, care are doar două, trei scheme sau ipoteze de lucru, nu poți să reconstruiești acoperiș sau să-l faci așa cum îți visezi când ești copil, ca să zic.”
La Institutul Național al Patrimoniului, instituția care s-a angajat să plătească vestile despre cetatea care se prăbușește au ajuns anul acesta.
Fiecare restaurare ar trebui supravegheată de specialiști din Ministerul Culturii care ar trebui să blocheze orice acțiune care pune în pericol autenticitatea unui monument. Ia-i însă de unde nu-s.
Irina Iamandescu, director adjunct al INP: ”Cea mai mare problemă în domeniul ăsta este capacitatea administrativă. Pe de-o parte, a statului, oamenii. Noi aici suntem de cinci ori mai puțin decât ar trebui să fim ca să funcționăm minimal.”
Protejarea patrimoniului e ultima prioritate a guvernanților. Pentru că nimeni n-a fost în stare să facă o analiză din care să rezulte cât ar putea să câștige țara noastră dacă toate aceste monumente ar fi exploatate.
Ultima strategie a Ministerului Culturii a fost scrisă în urmă cu 7 ani. De atunci, zeci de clădiri simbol au dispărut.