Doar 1 din 10 părinţi nu şi-ar lovi copilul. Legea interzice pedepsele fizice, dar nu prevede sancţiuni

Jumătate dintre cazurile de violenţă se întâmplă în familii de la oraş, cu educaţie. Unii părinţi recunosc că nu-şi pot stăpâni furia, şi că la rândul lor au fost victime ale abuzului într-o perioadă în care pedeapsa corporală era principala formă de educaţie.

Conform studiului World Vision doar 1 din 10 părinţi NU şi-ar lovi copilul. Iar 50% dintre cei care admit că îi lovesc susţin că o fac pentru binele lor. Mai grav că pruncii nu au cui să ceară ajutor. În comunităţile din mediul rural mai ales, comportamentul e acceptat, iar la nivelul primăriilor deficitul de asistenţi sociali profesionişti e de 70%.

Cătălin Căleap e asistent social într-o primărie din Vaslui. De fapt, el se ocupă cu achiziţiile publice, dar a preluat şi aceste atribuţii, că oricum n-avea cine. Când ne-am întâlnit se ducea pentru a doua oară într-o vizită la o copilă de 14 ani, reintegrată la mama naturală după ce crescuse în sistemul de protecţie.

Căleap spune că a avut o discuţie cu ea în ziua precedentă. Semnele de pe gât nu sunt urme de violenţă, dar nici nu vrea să spună cum au apărut. Mama recunoaşte că s-au certat zilele trecute.

- Sărea la mine, îmi vorbea urât. Când am o problemă cu ea, imediat îl chem pe dl. Căleap, cum a fost ieri. Ne-am certat amândouă că vrea să se mărite - Eu aflu înaintea părinţilor ce se întâmplă în sat cu copiii, asta mi-e meseria. - Şi dvs l-aţi chemat? -Da! -Nu mai făceaţi față. - Da!

Pe fată a născut-o când avea doar 16 ani şi a lăsat-o în sistemul de protecţie, la asistenţi maternali. A muncit cu contract în Italia până anul trecut când a şi cerut ca fata să-i fie dată în grijă. Noul soţ al mamei recunoaşte că în ziua precedentă fusese scandal în casa lor, între mamă şi fiica ei. Prima soţie i-a murit, iar doi dintre copiii lui sunt mari, căsătoriţi. Restul sunt în grija lui.

„A mea nu tot cu mă-sa se bătea? Îi punea mâna în păr. Asta mai sare la mă-sa A mea n-avea voie să comenteze” mărturisește bărbatul.

Cătălin Căleap spune că va vorbi în zilele următoare şi cu vecinii şi dacă va fi cazul va face un raport. E greu de stabilit dacă între cele două au existat momente de agresiune, câtă vreme nu recunosc, însă chiar şi acest mediu toxic pentru copii lasă urme ce se vor vedea mai ales la maturitate.

Modelele de educație prin frică sunt moștenite de părinți, de la părinți

Diana Stănculeanu, psiholog de copii: „Care sunt modelele de educaţie parentală din spaţial cultural: bătaia e ruptă din rai, unde dă mama creşte, trebuie să fie scuturat precum covoarele. Copilul trebuie să ştie de frică, da? Respectul se învaţă cu frică şi toate valorile bune în viaţă, doar dacă îi e frică de adultul care i le transmite.”

14.170 de prunci au fost anul trecut victime ale unei forme de violenţă care a ajuns la urechile autorităţilor. Jumătate dintre ei provin din familii de la oraş. Fiecare cifră raportată ascunde sute de alte cazuri neştiute. Pentru că trăim într-o țară unde foarte mulţi oameni încă mai cred că bătaia e ruptă din rai. Anul trecut, în 91% dintre cazurile raportate, abuzul avea loc în familie. Iar asta ne arată ca şi părinţii trebuie să meargă la şcoală ca să înveţe să fie mai buni.

Astfel de cursuri au avut loc în mai multe judeţe din ţară, iar Bacăul a fost cuprins în programele pilot. În mai multe sate, Asociaţia Holtis din Iaşi a trainuit profesori ai şcolilor să devină instructori parentali. La rândul lor, au invitat părinţii la școală.

La curs, unul dintre cele mai dificile momente a fost cel în care au fost încurajați să-şi scrie pe o foaie calităţile.

„Îi dau o palmă şi mă duc în spatele casei şi plâng”

 

Anișoara Iacob îi creşte singură pe cei doi copii după ce s-a despărțit de soţul plecat să muncească în Anglia. Stresul şi lipsurile şi-au pus amprenta pe relaţia cu copiii ei.

Anișoara Iacob: „Casa e cel mai bun lucru. Nu ne găsim liniştea, că el ne amenință că vine acasă cu femeia lui”

Stresul, lipsa de bani şi timp o transformaseră într-o mamă absentă. Spune însă că aceste cursuri i-au schimbat fundamental relaţia cu copiii.

- Ce făceaţi înainte greşit şi acum bine? - Facem jocuri împreună. Am ajuns la mintea lor. Gătim împreună. - Înainte cum era? - Înainte eram mai rea. Nu prea-i suportam pe lângă mine. Căutam să stau mai mult singură.

În timpul cursului, mamele şi-au amintit de copilăria lor şi de felul în care au fost educate şi admit că uneori îşi pierd răbdarea.

- Îi dau o palmă şi mă duc în spatele casei şi plâng... Ştiţi că e bătaia e ruptă din rai. Mama mea ne bătea pe toţi patru. -Mama n-a dat o palmă niciodată. Ne bătea tata. Şi ne bătea, avea palma grea, mai punea mâna pe băţ. Simt în glas, ne era frică de el. Când venea tata tremuram. - De ce vă bătea tata? - Ba că nu scriam frumos, că nu ştiam tabla înmulţirii, că am întârziat cinci minute Mama ne-a crescut singură, mama n-a fost mamă pentru noi. Noi ştiam că trebuie să ştim de ruşine, că fericirea e să fim educaţi şi cu bun simţ, să fim nişte oameni buni.

Diana Stănculeanu, psiholog de copii: „Iau măsuri ca să crească mare şi perpetuând măsurile abuzive de disciplinare îmi bat singur cuie în talpă. Există modificări structurale la nivelul creierului în funcţie de felul în care îi creştem pe copii. Cu vorba blândă, cu braţe calde, siguranţă emoțională, marile resurse care îi ajută să aibă dezvoltare neurocerebrala corectă, sanătoasă.”

Tocmai de aceea, una dintre cele mai importante lecţii la curs e cel despre gestionarea furiei.

„Respiraţi adânc de trei ori şi număraţi până la 10. Folosiţi simţul umorului. În loc să ţipăm, în loc să lovesc, mai degrabă respir. În loc să mă duc spre copil, fac trei paşi înapoi.”

 

Daniela Gheorghe, directoarea Federației Organizațiilor Naționale Pentru Copii:

„În societatea noastră sunt promovate proverbele unde dă mamă creşte, bătaia e ruptă din rai şi eu cred că nu e de ajuns să lupţi impotriva abuzului ci trebuie să aduci mai multă educaţie pozitivă, parentalitate pozitivă. Adică noi, în România, foarte mult am mers pe partea asta, lupta impotriva abuzului. Dar nu am venit să înlocuim cu ceva. Şi înlocuitul asta înseamnă, educaţie parentală pozitivă. Să îi înveţi pe oameni cum să îşi îngrijească copilul. Cum zicea o mamă: Ce ai învăţat la cursurile de educație parentala? Am învăţat să beau apă. Cum aşa? Păi am învăţat că atunci când sunt foarte nervoasă şi îl bat, şi îmi vine să îl omor, mă duc, beau 3 guri de apă, stau liniştită, mai zic şi o rugăciune, mă întorc, mă calmez, şi atunci pot să discut cu copilul meu şi să rezolv situaţia discutând cu el”

Strategia Națională pentru Educația Parentală, suspendată din cauza „diversității”

Astfel de cursuri ar fi trebuit să existe în fiecare școală din România. În 2018, Strategia Națională privind Educaţia Parentală era pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei şi îşi propunea să aducă la cursuri 2 milioane şi jumătate de părinţi, care ar fi urmat să fie îndrumaţi de instructori parentali formaţi de Unicef şi alţi parteneri din mediul ONG.

Un paragraf care definea familia a stârnit revolta Bisericii şi Academiei Romane care au dat puncte de vedere împotriva strategiei. Cel de-al doilea paragraf contestat se referea la "promovarea diversităţii".

Conform strategiei, "Stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relaționării cu copii și înlăturării stereotipiilor de gen"

Coaliţia pentru Familie a transformat, însă, acest paragraf într-o postare publică, în:

"comportamentul heterosexual şi homosexual vor fi prezentate ca două alegeri valide de viață, fără nici o diferenţă între ele. "

Iar forma aceasta a devenit virala.

Ce ar fi însemnat dacă se şi aplica această strategie? Cu siguranţă, impactul era vizibil pe partea de prevenire a violenţei. În acest moment ce se întâmplă ? Există într-un sertar al ministerului, nimeni nu a mai avut curaj să o relanseze.

Azi, ministrul Educaţiei susţine strategia, dar nu o vede pusă în discuţie prea curând din cauza pandemiei. Deşi exact această perioadă a dus la creşterea cazurilor de abuz. 46% dintre cei care au sunat la telefonul copilului anul trecut reclamau că sunt bătuţi, dublu faţă de anul trecut.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: „Din păcate, s-a renunţat în 2018, convingerea mea e că e nevoie de o astfel de strategie, să fii părinte înveţi prin educație, fiecare dintre noi am învăţat cât am putut de mult să fim părinţi. Atunci când probleme curente se suprapun, trebuie să le eşalonezi, căci timpul nu se poate dilata. Cât se poate de curând vom acorda atenţia finalizării unui astfel de proiect”

Un partener important în proiect e Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, condusă de Florica Cherecheș, una dintre vocile care au susţinut Coaliţia pentru Familie la Referendum. Din actuala poziţie, susţine că educaţia parentală e necesară.

Florica Cherecheș: „Vrem să facem educaţie parentală şi este foarte important acel asistent social”

În cele 2860 de comune din România muncesc doar 300 de asistenţi sociali cu studii superioare aşa că nu e de mirare că nu ajung la autorităţi toate cazurile de abuz. Mai mult, cazurile de neglijenţă în care copiii sunt găsiţi nemâncaţi sau dezbrăcaţi nu sunt considerate abuz de comunitate. Nici traumele emoţionale nu ajung în atenţia lor de foarte multe ori. Anul trecut, 1900 de copii au vorbit cu un psiholog din direcţii după ce au fost abuzaţi emoţional de familie.

Legea privind drepturile copilului prevede că cel mic nu poate fi supus pedepselor fizice, dar nu sunt menţionate sancţiuni. Pedepse apar doar când se pune în acţiune urmărirea penală, însă şi în această situaţie, fie dosarele nu ajung în instanţă, fie pedepsele sunt de multe ori, uşoare.

Alexandru Georgescu, profesor la Institutul Național al Magistraturii: „Vorbim de un segment tolerant, aici e o problemă de mentalităţi şi de educaţie”

Părinții educați nu sunt neapărat și calmi

Cazuri de abuz se întâmplă şi în familii educate. Mulţi îşi iubesc copiii, iar situaţiile de criză apar când sunt copleşiţi. Când stresul şi frica escaladează în situaţii violente.

Diana Stănculeanu, psiholog: „Ai luat trei, îmi e atât de frică că copilul meu nu o să se descurce la școală încât eu acum trebuie să iau măsuri şi apare furia care are la bază frica, şi mă enervez şi iau măsuri şi îl ambiţionez, îl ajut să se mobilizeze şi să înveţe mai bine.”

Un medic din Timişoara a fost condamnat pentru că şi-ar fi bătut crunt băiatul de 13 ani din cauza unor note mici.

Mamă: „Copilul meu a fost agresat de tatăl lui, bătut destul de crunt după părerea mea. Copilul a reuşit să ne anunţe, eu îl sunasem pe copil, dar tatăl nu mi-a permis să vorbesc cu el şi, din fericire, i-am dat eu copilului un telefon, de care tatăl nu ştia, şi aşa a avut copilul să îmi ceară ajutorul şi să îmi trimită mesaje, că îl doare, că se simte rău."

Copilul fusese încredinţat tatălui la divorţ, deşi avea o condamnare pentru violenţă împotriva fostei soţii.

Adrian Sperneac, avocatul mamei copilului: „Minorul este acum în grija mamei, beneficiază de acest ordin de restricție. Tatăl este condamnat tot pentru violenţă, asupra mamei copilului. Cert este că avem de-a face cu o persoană foarte sus pusă în societatea românească, el este medic."

Tatăl conducea la acel moment un mare spital din Timişoara. Nu a vrut să fie filmat, dar a spus că i-a dat doar o palmă pentru că l-ar fi prins în timp ce consuma substanţe interzise. Medicii care l-au consultat pe băiat au constatat că a fost vorba de violenţă gravă. Acum, medicul e judecat pentru violenţă şi are termen în proces săptămâna viitoare. Băiatul s-a mutat cu mama lui în Austria şi la fel ca alţi copii traumatizaţi, au nevoie de terapie.

Daniela Gheorghe, director FONPC: „Copilul e firesc să nu îşi mai dorească să vadă familia pentru ca toată trauma şi frustrarea l-au adus în pragul urii şi a disperării. Dar el are nevoie să fie ajutat să se vindece. Dacă nu va fi ajutat, nu ştim ce se va întâmpla cu el. Studiile arată că poate să devină agresor. Puţin probabil în acest caz pentru că el a plecat de acolo ca să se salveze. Da ca să fie altfel are nevoie de vindecare, de reziliență. Ca să se poată vindeca are nevoie de oameni, de psihologi, de suport în jurul lui. Ca să poată vindeca traumele şi să ierte. Dar e o cale lungă, şi se poate. Din păcate, în România nu prea avem filmuleţe cu adulţi care s-au vindecat care să povestească parcursul cum s-au vindecat, cum au învăţat să ierte pe cei din jur. E un proces lung şi noi nu avem prea mulţi specialişti care să îi ajute pe aceşti copii în calea asta a lor atât de grea. E greu. Nu vă imaginaţi că vindecarea se întâmplă în două săptămâni. Se întâmplă în timp. Şi în funcție de fiecare om în parte. Fiecare avem un ritm de vindecare.”

Potrivit World Vision, doar 9% dintre părinţi spun că nu şi-ar lovi niciodată copilul. O palmă nu disciplinează, ci lasă traume. Iar câtă vreme judecătorii sunt blânzi cu cei care au comis abuzuri grave asupra propriilor prunci, e greu de spus când vom înţelege că fiecare bătaie e de fapt iadul pe pământ pentru copiii pentru care părinţii ar trebui să fie izvoare nesfârșite de iubire.

Anul trecut, 1331 de persoane au fost trimise în judecată pentru violenţă domestică. 619 victime erau minori. Numărul total de minori abuzaţi într-un an depăşeşte 10.000.