"Apa trece, mizeria rămâne". Ancheta realizată de Rareş Năstase, duminică, la "România, te iubesc!"
Galerie foto
România are aproximativ 60% din apele minerale ale Europei - ceea ce reprezintă o rezervă substanțială și face din țara noastră unul dintre cele mai bogate state în resurse de apă.
Cum se face că, în aceste condiții, apa potabilă e un lux, chiar și în unele orașe?
„Nu m-a surprins deloc că, după un an, când am revenit în locurile unde filmasem înainte de pandemie, nu s-a schimbat nimic. Oamenii primesc aceeași apă de proastă calitate și aceleași promisiuni că lucrurile se vor rezolva. E drept că în unele localități s-au mai schimbat, în septembrie, primarii și șefii de consilii județene. Dar soluțiile se lasă așteptate, mai ales că noii aleși reclamă prejudicii făcute de cei care au administrat anterior. Problema apei potabile rămâne una spinoasă în țara noastră, deși autoritățile locale au la îndemână și bani, și soluții”, a spus Rareș Năstase.
În tot acest timp, apa de la robinet este departe de a fi conform standardelor, iar la mijloc este sănătatea oamenilor.
„V-am adus apă, o beți?” – cum vor răspunde autoritățile la această întrebare, dar și ce argumente vor avea pentru toate neregulile semnalate de Rareș, aflăm duminică, de la 18:00, într-o nouă ediție România, te iubesc!.