Alba, drogul ieftin care e peste tot. Bogdan, dependent: „Orice liceu din București are câte un dealer de albă”

În ultimii ani, piaţa a fost invadată de substanţe noi, pe care autorităţile nu sunt în stare să le depisteze, iar atunci când se întâmplă, fabricanţii inventează altele. Sunt foarte ieftine, și sunt distribuite copiilor cu vârste tot mai mici. Drogurile au pătruns în şcoli şi pare că nimic nu reuşeşte să le oprească.

Acest material ar trebuie să fie semnal de alarmă şi o lecţie pentru părinţi. Să fim mai atenţi la anturajele în care copiii noştri îşi petrec timpul, să stăm mai mult împreună cu ei, să îi vedem când își schimbă comportamentul. Pericolul dependenței este abordat în a doua ediţie „România, te iubesc”. După prima, administrația a început să dea semne că se trezește.

Au făcut promisiuni. Îi vom urmări pentru a ne asigura că vor lua şi măsuri. Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.

Pe poarta spitalului de Psihiatrie Voila, o mamă şi un tată îşi aduc fiul în căutarea leacului.

Copilul are puţin peste 16 ani. A început să se drogheze în pandemie. Pătrund cu teamă în salonul unde o asistentă coboară patul pe care puştiul va sta săptămâni la rând. Părinţii, cu lacrimi în ochi, îşi iau rămas bun.

Reporter: Ultima dată când te ai drogat?

Tânăr: „Acum câteva zile. Nu știu ce zi e azi. Nu, nu știu În... Vineri. Vineri.”

Reporter: Cu?

Tânăr: „Heroină, Xanax și atât.”

S-a drogat cu tot ce există pe piaţă, iarbă, toate benzodiazepinele, anxiax, xanax, diazepam, ecstasy.

„Cocaină, mi-am injectat cocaină, am fumat, am tras pe nas, heroină la fel, metamfetamină, tot am injectat am tras pe nas, cristal, de toate. Dar cel mai mult, xanax cu alcool și heroină” adaugă el.

Părinţii au aflat de curând cât de gravă este situaţia. Mama l-a găsit inconştient în cameră. A filmat momentul.

Mamă: „Era noapte, sâmbătă seară, și pe la ora 11 m-am dus să-i duc o pătură, să-l învelesc. Se schimbase vremea, era frig afară și m-am dus să-i duc o pătură și am intrat în camera lui.

Și l-am găsit întins pe pat, într-o poziție în care se vedea că căzuse cumva. Era inert. Avea mâinile reci, dar culmea că stătea și cu mâinile pe piept. Avea ochi închiși. Arăta ca mort. Am intrat în cameră și mi-am văzut băiatul mort. Și am intrat și am văzut pe jos seringa, împreună cu multe alte, mă rog unde pisase, ce făcuse el acolo, amestecul, mă rog.”

Tânăr: „Eram pe ketamină, nu-mi amintesc nimic. Dar știu că a intrat la mine în cameră și eram leșinat pe pat, aveam seringile pe jos, dărâmasem apă pe acolo, nu știu. Și nu ziceam nimic doar stăteam așa. Nu ştiam cât să pun, odată am pus ketamină cât am crezut eu, după ochi, așa.”

Reporter: Știi că Ketamina asta e ceva pentru animale, nu?

Tânăr: „Știu. Știu că e în medicina veterinară pentru animale mici, folosit ca analgezic. Dar știu că e folosit și ca tratament pentru depresie pentru oameni”.

Datele arată că în România, în ultima vreme, se consumă de trei ori mai multă ketamină decât în alte state din Europa. Părinţii se întâlnesc cu managerul spitalui care îi întreabă când au realizat că fiul se droghează.

-Nu ți-a fost frică că ți se poate întâmpla ceva rău? Și nu-ți e frică de treaba asta? Ți-e teamă că e posibil să mori? Nu-ți e frică?

-Vreau să mor din clasa a 7-a.

-Tu vrei să mori din clasa a 7-a ? De ce?

-Nu mai îmi plăcea nimic. Nu îmi plăcea de mine, în primul rând, deloc. Și nu-mi plăcea absolut nimic, cum am zis. Nu-mi aducea nimic plăcere.

Şi-a găsit plăcerea în drog, un refugiu în care se afundă tot mai mulţi tineri de vârsta lui. Pentru unii e fatal. În România, creşte alarmant consumul şi scade vârsta consumatorilor.

Irina Minescu, manager Spitalul Voila: „Primul semn este în absențe și în scăderea rezultatelor școlare. Și atunci cred că cumva fiecare părinte ar trebui să fie atent la asta, dacă rezultatele școlare scad și dacă absențele... E un semn de întrebare. De ce are absențe? Ce face în timpul ăla? Și asta nu poți observa decât dacă ai o relație bună cu copilul tău și dacă i-ai permis niște limite, la fel cu statul afară. Ok, ai 16 ani, dar nu știu să vină copilul la 16 ani la 1 noaptea acasă, e cam o lipsă de limite aici.”

Mamă: „Ce este în sufletul meu? Rană. Rană. A fost o durere extraordinar de mare.

Dacă am această voce acum, dacă am această posibilitate să transmit ceva părinților, le transmit asta: să fie, să nu se piardă cu firea, să nu se piardă cu rușinea în primul rând, pentru că nu știu cine ar ieși cu pieptul înainte să spună copilul meu să droghează. Și este rușinea din frica de a fi judecat, de a fi învinovățit. N-ai făcut bine, nu te-ai ocupat de el, n-ai făcut, n-ai drept. Am făcut tot ce am putut și tot ce am știut și fac în continuare.”

Spitalul din Voila e singurul loc din România în care copiii dependenţi de droguri pot fi trataţi şi recuperaţi. Locul şi-a schimbat fața cu ajutorul Asociaţiei „Zi de Bine” care, din donaţii, a amenajat saloane, spaţii pentru consiliere şi plăteşte psihologi care să facă terapie cu copiii.

Ana Lavinia Pisăliță, psiholog: „Ce am observat e că, cumva, la întâlnirile de grup, de multe ori o parte din ei nu prea îndrăznește să împărtășească foarte mult. Adică sunt ori cumva speriați de faptul că vor fi criticați, ori sunt puțin anxioși, nu le e la fel de ușor să se deschidă. Pe când ce am observat este că în întâlnirile individuale ei se deschid foarte mult și povestesc chiar destul de repede lucruri cu mare însemnătate emoțională pentru ei.”

Am prezentat acum câteva săptămâni în campania "Pericolul dependenței" situaţia alarmantă din România şi strigătul disperat al familiilor care nu au unde să îşi trateze dependenţii. Imediat după campanie, guvernanţii dau semne că s-au trezit.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Sănătatea unei naţiuni începe cu sănătatea copiilor. Vă rog să vă aplecaţi cu atenţie asupra unei teme esenţiale. Consumul de droguri în rândul copiilor”.

L-am întrebat pe premierul României ce face concret.

Marcel Ciolacu, premierul României: „O să iasă ministrul Sănătăţii cu un plan concret de măsuri rapid, cu măsuri pe termen scurt, dar vor fi şi măsuri pe termen mediu.”

Premierul pasează problema la ministrul Sănătăţii, care a fost de trei ori la Voila să preia modelul. A alcătuit în minister un grup de lucru. Reamenajarea centrului din Voila s-a făcut într-o lună, la începutul anului. Grupul de lucru din minister lucrează de șapte luni. N-a ajuns încă la un rezultat.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Astea sunt..de funcţionează atât de greu, de ce se mişcă aşa de greu...pentru că avem să le facem în paralel. Sigur trebuie să facem o ierarhizare a proprietăţii...priorităţilor.”

Reporter: Povestea asta. Consumul de droguri şi adicţia cam pe unde este în priorităţi?

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Cred că este cel puţin la 9. În condiţiile în care e la 9 statul român n-a făcut nimic. Ne-am apucat să facem”

Reamenajarea şi dotarea centrului din Voila, care are 24 de paturi, a costat 150.000 de euro, din donaţii. În aceşti bani intră şi cursuri pentru personal. Ministrul Rafila susţine că îi place modelul şi va construi astfel de centre în ţară. Are bani.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Nu cred că este o problemă de investiții pentru că aici...”

Reporter: Există o estimare?

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Depinde cât de mare vrei să-l faci, pentru un centru de 25 de locuri. 25 de locuri. Nu cred că mai mult decât câteva milioane de euro este un astfel de centru.”

Bani mulţi, promisiuni. De luni bune, managerul spitalului Voila solicită Ministerului Sănătăţii să deblocheze posturile pentru a putea să aducă noi psihologi. Nu s-a întâmplat. Începe campania electorală şi va tot vorbi despre măsuri măreţe. Deocamdată rezultatele sunt zero.

În camera de gardă a Spitalului Judeţean din Giurgiu, un tânăr e în criză după o supradoză de droguri. Se numeşte Bogdan Măgureanu.

Bogdan: „Se speria mama de mine, când mă vedea în ce hal făceam. Oricine s-ar fi speriat. Nu mai controlezi nicio mișcare, nu mai eşti tu. Deci conștientizezi, dar nu mai știi ce vorbeai, nu mai poți să controlezi vorba, nu mai poți să controlezi mâna, nu mai poți să controlezi absolut nimic.”

Povestea lui Bogdan, dependent de alcool în liceu și de droguri în facultate

Bogdan a devenit dependent de alcool în liceu şi de droguri la începutul facultăţii. S-a născut într-o familie înstărită, cu afaceri în Giurgiu.

Bogdan Măgureanu: „Da…Primul contact a fost în Joia Mare, de Paști. M-am apucat, pierdusem o sumă mare de bani la cazino, niște prieteni de-ai mei aveau niște cocaină și am zis dați-mi și mie. Și atunci când am tras, am zis mamă, ăsta e drogul meu preferat.”

Şi a început coşmarul. Ani la rând a alergat intre Giurgiu şi Bucureşti.

Bogdan: „De 3-4 ori făceam drumul ăsta pe zi”.

Reporter: La București?

Bogdan: „La București, da. Să-mi iau droguri și-napoi acasă, iar şi aşa”.

Reporter: Păi și nu te duceai nu-ți luai, nu-ți ajungea...

Bogdan: „Păi îți ajung drogurile vreodată?”

„Alba e mai comună ca sarea”

Avea afaceri, maşini, case. S-a ales praful. Când n-a mai avut bani de cocaină a trecut pe heroină, în 2009 pe etnobotanice, mai apoi pe albă, o substanţă care se importă din Orient şi se combină cu medicamente pentru a-i reduce din puterea devastatoare.

Bogdan: „Te lași de tot, te lași și de tine. Ajungi boschetar. Te nenorocești. Deci dacă ai gustat albă te-ai nenorocit. Și gândește-te că albă e peste tot. Deci orice liceu din București are câte un dealer de albă. Alba e mai comună ca sarea”.

Reporter: Mai comună că sarea?

Bogdan: „Mai ales în centru.”

Reporter: În centrul Bucureștiului?

Bogdan: „Acolo e inima. De la heroină mureai în 20 de ani. De la albă mori în 6 luni maxim. Dacă tragi numai la seringă mori în 6 luni. Dacă nu te oprești deloc”.

Reporter: Și tu știai asta?

Bogdan: „Da, ca tu mai... E atât de puternică senzația. Deci ai face orice să tragi un fum. Sau să faci o seringă. Atât de puternică e senzația aia. Chiar dacă știi că poți să mori. Îmi mulțumesc chiar lui Dumnezeu că nu am HIV, hepatită. Am făcut cu seringă așa, luam seringi de pe jos. Trăgeam apă din lac, băgam plicul și îmi făceam”.

Reporter: Cu apă din lac?

Bogdan: „Cu apă din lac și cu seringi folosite”.

Are șase luni de când nu mai consumă. Este în Teen Challenge, un loc în care în ultimii 20 de ani, sute de dependenți au reuşit să se salveze, cu ajutorul unui program strict, care durează 11 luni, şi al credinţei. Cătălin Baciu e fondatorul centrului.

Cătălin Baciu, fondator Teen Challenge: „E un model care are credința, nu religia. Credința are un rol foarte important. Îți spun ceva, când lucrezi cu dependenții, ei au atins un nivel de o experiență da, senzorială, știu eu, la nivelul creierului, știu eu la tot ce s-a întâmplat în viața lor, atât de puternică, că din punctul meu de vedere, doar Dumnezeu poate să fie deasupra experiențelor. De asta ei nu sunt înșeleși nici de părinți, nici de societate, pentru că cred că n-au ambiție, oamenii cred că un dependent nu se lasă că n-are ambiție. Cei mai mulți oameni de aici au mai mult ambiție decât noi doi la un loc, unul singur, numai că nu-i de joacă, dependența e o chestie dură, puternică, te înlănțuiește mental, toate gândurile te aleargă. Emoțiile tale, comportamentul tău se învârte în jurul unui singur lucru. Să consumi.”

Bogdan: „Când am cunoscut alba am lăsat tot. Am lăsat prieteni, familie, mi-am vândut mașinile, mi-am vândut casele, am nenorocit pe mama, am nenorocit surorile, mama a făcut AVC, sora mare merge și acum la psiholog, ia tratament, sora mică are atacuri de panică, deci distrugi totul în jurul tău, distrugi tot, tot, tot. Eu am ajuns boschetar, stăteam în Ferentari, ajuns să trăiesc acolo, pe la dealer, pe la aia.”

Evită să mai treacă acum prin Ferentari pentru a nu avea tentaţia să încerce ceva.

Bogdan: „Ăsta, amanetul ăsta. Aici am lăsat toate astea, tot aici am lăsat, aici veneam, primul lucru aici, la amanet. Aici mi-am lăsat toate telefoanele, toate laptopurile, televizoare, la amanet. .. Băi, aici toată lumea lăsă, că e non-stop. Are ăsta milioane cred. Păi uite-te și tu ce-i acolo, e ca la pâine. Și uite și pe ăștia care trec pe aici...aici e de dimineață până seara full, stai la coadă să-ți lași la amanet, nu le mai scoate nimeni”.

Cum își explică Bogdan căderea și decăderea în droguri

Când dă timpul înapoi îşi găseşte o explicaţie pentru căderile sale: în copilărie.

Bogdan: „Că şi asta în familie, când auzi chestii, ţipete, drogurile sunt refugii. Drogurile sunt refugii. Nu e ceva... Majoritatea cazurilor sunt...”

Reporter: Și tu te-ai refugiat?

Bogdan: „Da, da. În alcool, prima dată alcoolul”.

Reporter: Erau tensiuni în casă?

Bogdan: „Bă... Nu neapărat. Și lipsa tatălui, că tata era... Să facă bani. Și nu era acasă Și ca să... și mă bătea... Mă bătea de... Mă iubea cel mai mult tata, m-a iubit cel mai mult… Dar mă bătea de frică să n-ajung cum a fost el. Că și el a avut, v-am zis, până la 90, i-a dat sângele până așa, și de-aia s-a lăsat de băutură. Dar mă bătea de frică să n-ajung golan. Și aveam asta, eram în gardă mereu cu tata. Mă bătea, mă rupea cu bătaia și seara venea și mă pupa. În somn. Dar era o dragoste toxică asta. Asta e iubire toxică.”

În 2014, tatăl a murit: „A făcut un infarct, bine, și din pricina necazurilor care le-am creat, că am creat foarte multe necazuri.”

Măcinat de vină, Bogdan s-a aruncat şi mai mult în droguri, a devenit atât de violent încât mama a trebuit să ceară ordin de protecţie.

Mara Măgureanu, mama lui Bogdan: „Că eu mult timp nu am acceptat că băiatul meu se poate droga. Mi-era frică de el, efectiv mi-era frică de el .. eu fiind doar cu el în casă. Vedeți bine că te pierzi în casă. El putea să vină pe oriunde. A intrat pe geam, a intrat pe ușă. Că el știa că trebuie să intre în casă. El în momentele alea. fiind drogat. Nu-și mai dădea seama ce poate să facă (...)Venea și se suia pe birou, pe birou în camera unde stau eu. Pe birou așa, chircit așa.”

Bogdan: „Am luat pianul ăsta și am dat cu el de aici până la ușă, acolo. A zis cumnatul meu că își explică orice, dar ăsta s-a chinuit cu trei băieți să-l pună la loc. A zis că asta nu poate să se explice, cum să iei de unul singur un pian și să dai cu el. Când eram drogat. Să am dat cu el. Și asta, candelabrele, uite așa făceau.”

În 2015 a intrat prima dată în programul Teen Chellange şi patru ani nu s-a mai atins de droguri.

„Salut, sunt Bogdan, am fost dependent”

Mergea prin lume şi le vorbea oamenilor despre pericolul dependenţei.

„Am început să văd viaţa mult mai roz, mai colorată, toată viaţa mea era gri”, spune el.

Părea că are totul sub control.

Bogdan: „Și după patru ani am desfăcut o sticlă de vin, și de la sticla aia de vin, în aceea seară, am mers și la... M-am și drogat, m-am...am făcut praf. Așa am...”

Au urmat alţi patru ani de droguri. S-a întors în programul „Teen challenge” acum șase luni.

„Vrei să te nenorocești, știi, trage un fum, știi cum e. Da. Și mă gândesc câte mame trec prin chinul ăsta și câtă câtă durere, câtă suferință, câtă...”, recunoaște el.

Povestea lui Bogdan, e povestea miilor de dependenţi din această ţară, prinşi într-o capcană din care e aproape imposibil de scăpat. Din păcate, pentru aceşti oameni statul nu are soluţie. Centre pentru recuperarea şi reabilitarea lor sunt doar câteva. Private.