Profesorii din Timișoara vor învăța să acorde primul ajutor. Când încep cursurile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vor afla, de la medici, cum se poate recunoaște un consumator de droguri, sau cum să le explice elevilor cât de importante sunt vaccinurile.
Inițiatorul proiectului este epidemiologul Emilian Popovici, profesor la UMF Timișoara. Spune că aceste informații pot să salveze vieți. Mai ales în cazul unei urgențe, atunci când tehnicile de prim ajutor trebuie aplicate cât mai repede.
Prof. univ. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie: „Vedeți, lanțul supraviețuirii, necesitatea de a putea să recunoaștem un stop cardio-respirator, un corp străin aspirat și necesitatea de a ști care sunt măsurile de prim ajutor, pot fi salvatoare. E important ca profesorii să știe aceste lucruri, să poată să salveze vieți dacă vor fi puși într-o situație de mare urgență și să transmită cunoștințele copiilor.”
Tot de la medici, profesorii vor afla care sunt semnele după care pot recunoaște un consumator de droguri. Asta în condițiile în care consumul de substanțe interzise crește în școli de la un an la altul.
Dr. Radu Virgil Enatescu, medic psihiatru: „9% din tinerii în vârstă de 16 ani din liceele românești au recunoscut un consum de droguri în perioada vieții, la un moment dat, un procent 8,5% au recunoscut că au avut un consum în ultimele 12 luni. Înseamnă că acel consum experimental raportat inițial a continuat și în ultimele 12 luni”.
Nici subiectul vaccinării nu va fi ocolit.
Dr. Olimpia Oprea, medic obstetrică-ginecologie: „În acest proiect m-am gândit să avem discuții atât cu profesorii, cât și cu părinții și elevii din clasele mai mari, este foarte important ca să se înțeleagă că vaccinarea HPV este singurul mod prin care se poate preveni 100% cancerul de col uterin”
Cel mai important este, însă, ca informațiile salvatoare să ajungă la elevi.
Aura Danielescu, inspector școlar general ISJ Timiș: „Învățătorii de la clasă să poată să povestească experiența pe care au câștigat-o, să poată să facă câteva gesturi practice, de exemplu cum ar putea fi acordat primul ajutor.”
Până acum, în program s-au înscris peste 200 de profesori. Cursurile încep pe 3 mai.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 27-04-2023 07:44