Tangerine Dream şi Jay-Jay Johanson cântă, anul acesta, la TIFF
Din seria de concerte propuse anul acesta de TIFF va face parte şi un show special al artistului suedezo-britanic Jay-Jay Johanson, care va cânta la Castelul Banfy din Bonţida, într-o seară dedicată muzicii şi filmului suedeze, anunţă organizatorii.
Cunoscut pentru vocea sa melancolică şi hituri precum "On the Radio", "She Doesn’t Live Here Anymore" sau "You’ll Miss Me When I’m Gone", Johanson e apreciat ca fiind unul dintre cei mai influenţi artişti electro ai generaţiei sale. În 1996, a lansat primul album "Whiskey", caracterizat de amestecul unor note şi voci jazzy cu acorduri trip-hop şi de film noir.
Cel de-al treilea album al său, "Poison" (2000), l-a avut colaborator pe Robert Guthrie, fondatorul trupei Cocteau Twins, şi a urcat rapid în topurile europene. Un an mai târziu, a lansat "Cosmodrome", o instalaţie de sunet şi imagine care a călătorit în jurul lumii, încheindu-şi parcursul la Muzeul de Artă Modernă din Paris.
A continuat să lanseze albume impregnate de forţa poetică a versurilor şi a vocii lui, dar şi de talentele unor colaboratori precum grupul experimental german Funkstörung sau geniul francez al muzicii house, Jean-Pierre Ensuque. Artistul a compus şi coloana sonoră pentru două filme franţuzeşti: "La Confusion des Genres" (r. Ilan Duran Cohen, 2000) şi "La Troisième Partie du Monde" (r. Éric Forestier, 2008). Cel mai recent album al său, "Rorschach Test", a fost lansat în 2021.
Concertul lui Johanson va fi urmat de proiecţia documentarului "And the King Said, What a Fantastic Machine" ("Ce maşinărie fantastică!", r. Axel Danielson şi Maximilien Van Aertryck, Suedia, 2023), care a câştigat Premiul Juriului la Sundance.
Pionierii muzicii electronice Tangerine Dream vor susţine un concert pe 15 iunie la Casa de Cultură a Studenţilor. Înfiinţată în 1967 de Edgar Froese în vestul Berlinului, Tangerine Dream este o trupă formatoare pentru muzica electronică. Albumul lor revoluţionar "Phaedra", lansat în 1974, a atins statutul de cult în Marea Britanie şi a devenit un reper al genului.
Tangerine Dream a compus piese lungi, cu structuri unice, deschizând noi dimensiuni în sunet, stilul lor fiind catalogat drept Kosmische Musik. În ultimii 50 de ani, trupa a lansat peste 100 de albume de studio şi a fost nominalizată de şapte ori la premiile Grammy.
Sursa: News.ro
Dată publicare: 25-04-2023 12:21