Românii sunt mai deschiși față de comunitatea LGBT și cred că toate familiile ar trebui protejate - sondaj
Studiul, bazat pe un eșantion statistic reprezentativ pentru populația rezidentă a României de peste 18 ani, indică o schimbare semnificativă în atitudinea publicului față de comunitatea LGBT.
Potrivit sondajului citat, 56% dintre români sunt acum de acord cu căsătoria sau cu o altă formă de recunoaștere legală a familiilor LGBT. Asta înseamnă o creștere de 13 puncte procentuale față de 2021, când doar 43% sprijineau această idee, conform ACCEPT.
Sondajul relevă că 69% dintre respondenți consideră că este nedrept ca persoanele LGBT să nu își poată moșteni partenerul/partenera în cazul unui deces, iar 67% cred că nu este corect ca acestea să nu își poată vizita partenerii la spital.
În rândul părinților, 55% spun că dacă fiii sau fiicele lor ar fi gay sau lesbiene, și-ar dori ca legea să le permită să se căsătorească cu persoana iubită, la fel ca toată lumea.
Tot mai mulți români recunosc necesitatea protecției legale pentru persoanele LGBT care sunt părinți. Procentul celor care susțin acest lucru ar fi crescut la 57%, cu 5 puncte mai mult decât în 202, potrivit sondajului citat.
Vizibilitatea persoanelor LGBT în societatea românească a crescut și ea. Dacă în 2021 doar 19% dintre români cunoșteau o persoană din comunitate, în ultimii ani acest procent a crescut la 29%. Majoritatea celor care au răspuns afirmativ au colegi sau prieteni LGBT, semn că tot mai multe persoane se simt în siguranță să își asume identitatea în mod public.
Cea mai recentă dovadă că românii încep să fie mai deschiși cu privire la drepturile comunității LGBT este alegerea lui Nicu Ștefănuță în Parlamentul European.
Ștefănuță a candidat ca independent la alegerile europarlamentare și a câștigat un nou mandat, după ce și-a asumat în mod deschis sprijinul pentru drepturile comunității LGBT sau pentru legalizarea cannabisului.
Totuși, în plan legislativ nu se întâmplă nimic. Termenul limită până la care Guvernul trebuia să transmită Consiliului Europei decizia sa în privința recunoașterii legale a familiilor LGBT a expirat în luna martie.
"Au trecut 6 luni de la momentul în care hotărârea (Consiliului Europei) a devenit definitivă. Fiecare zi care trece fără căsătorie civilă și parteneriat civil pentru toată lumea este o nouă zi în care drepturile omului sunt încălcate, în care cetățeni ai acestei țări au de suferit", a declarat Florina Presadă, director executiv ACCEPT.