Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cauzele cardiopatiei ischemice. Sfaturi esențiale de la Dr. Cătălin Trifan, medic primar chirurgie cardiovasculară

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial, iar România nu face excepție.  

Ateroscleroza, diabetul și hipertensiunea cresc semnificativ riscul de infarct miocardic și alte complicații grave, însă prevenția și tratamentele avansate pot salva vieți.

Bolile cardiovasculare sunt cele mai frecvente în România, ne spune Organizația Mondială a Sănătății. Pot fi prevenite. Ne explică dr. Cătălin Trifan, medic primar chirurgie cardiovasculară, cum poate fi restabilită circulația la nivelul inimii, în emisiunea Doctor de bine.

Andreea Groza: Ce înseamnă cardiopatie ischemică?

Dr. Cătălin Trifan: „Boala coronariană cardiacă, care are la bază ateroscleroza, are mai multe expresii în funcție de teritoriul afectat. Afectează arterele, care irigă tocmai inima, îi spunem cardiopatie ischemică”.

Citește și
cataracta ddb
Cataracta, boala oftalmologică cel mai des întâlnită, tratată cu tehnica femto-laser. Cum funcționează

Andreea Groza: Ne referim la arterele coronare, care înconjoară inima ca o coroană. Aici poate apărea infarctul.

Dr. Cătălin Trifan: „Da, în aceste artere. Se manifestă cu durere în piept. Din păcate, la pacienții diabetici, nervii sunt afectați. Și aceștia nu prea simt durerea. Vin la medic cu insuficiență cardiacă avansată pentru că au suferit ceea ce se numește infarct silențios”.

Andreea Groza: Care e profilul pacienților la care vedeți aceste artere afectate, care irigă tocmai inima?

Dr. Cătălin Trifan: „60-70% dintre noi vom avea aceste artere afectate. Cei mai mulți sunt oameni, care fumează, au diabet sau rezistență la insulină, sunt mai grăsuți și au hipertensiune. Și sunt sedentari”.

Andreea Groza: Cum prevenim boala?

Dr. Cătălin Trifan: „Ne mișcăm în fiecare zi. Facem orice fel de mișcare, și aerobică, dar și antrenamentele la sala de forță ajută la creșterea elasticității arterelor. Și nu fumăm. Când ne facem analizele, ne interesează glicemia, profilul lipidic, ne interesează insulina bazală dimineața. Sunt modificări, mergeți la cardiolog să fiți evaluat. Printr-un EKG de efort, ne dăm seama dacă inima are aceste artere afectate. Apoi le investigăm prin coronarografie. Așa vedem îngustările arterelor coronare. Apoi, în echipa dedicată inimii, luăm decizia – ce tip de intervenție e potrivită. Sunt două posibilități - Cardiologia intervențională, în care cardiologul intervenționist introduce stenturi cu un cateter, pe o arteră de la mână. Și revascularizează inima și chirurgia cardiovasculară”.

Andreea Groza: În ce constă chirurgia cardiovasculară la acest nivel?

Dr. Cătălin Trifan: „Ocolim obstacolele, care au apărut pe vasele coronare. Pacienții cred că schimbăm vasele coronare, nici vorbă. Noi folosim conducte, pe care le are pacientul, și ducem sângele – dincolo de obstacol. Așa revascularizăm inima. Este una dintre cele mai delicate și mai migăloase intervenții. Grosimea vaselor capilare este undeva în jur de 1 mm. Dar intervențiile sunt foarte standardizate și 99% dintre bolnavii, pe care îi operăm, merg acasă după 5-6 zile. Cardiologie intervențională sau chirurgie cardiacă? Decizia o ia echipa inimii. Luăm decizia între specialiști, în funcție de pacient. Din echipă fac parte cardiologi, cardiologi intervenționiști, chirurgi cardiovasculari, anesteziști, care fac chirurgie cardiacă, consilieri. Aceste centre ale inimii sunt peste tot în lume, există și în România”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult