Medicul român care a învățat o tehnică revoluționară urmărind filmările unui chirurg american
Your browser doesn't support HTML5 video.
În campania ''Medicii schimbării'' îl cunoaştem pe chirurgul Victor Radu, cel care a învăţat cea mai nouă tehnică de reconstrucţie a peretelui abdominal urmărind filmele de prezentare ale unui chirurg american. Se întâmpla în urmă cu 3 ani, iar până acum a vindecat sute de oameni.
În mijlocul naturii, alături de copii. Aşa îi place doctorului Victor Radu să-şi încheie săptămânile încărcate de la spital. Cutreieră pădurile cu bicicleta de câte ori are ocazia.
În peste 20 de ani de carieră, chirurgul Victor Radu a tratat mii de bolnavi. Înainte să intre în sala de opoeratie, şi-a încurajat pacientul. I-a explicat pas cu pas ce va face.
Dr. Victor Radu: ”E foarte important să comunici cu pacientul, să ințelegă afecţiunea pe care o are, ce urmează să i se întâmple. Când eşti deschis evident că îi capeţi increderea''.
Pacient: ”Am încredere în el pentru că eu de 13 ani aveam acesta hernie. L-am cunoscut prin intermediul internetului''.
Intervenţia este o reconstrucţie de perete abdominal printr-o tehnică minim-invazivă. Se face de 3 ani în România, iar Victor Radu este primul doctor care a efectuat-o la noi.
A învăţat tehnica urmărind filmările chirurgului Igor Belyansky, cel care a efectuat această intervenţie pentru prima dată în 2015. În doar câteva luni doctorul Victor Radu a avut curajul să opereze primul pacient.
Medic, SUA: "Victor a fost un pionier în Europa, a învăţat alţi chirurgi cum să facă proceduri într-un mod responsabil. A lucrat enorm ca să ajute alţi chirurgi să înveţe această procedură complexă. Aşa că îmi plec capul în faţa lui Victor şi cred că a făcut o treabă minunată şi sigur va mai face multe în viitor."
De atunci, chirurgul Victor Radu a efectuat aproape 300 de astfel de intervenţii. Şi i-a ajutat şi pe alţii să stăpânească această tehnică. Atunci când nu e în sala de operaţie, participa la congrese şi întâlniri medicale, mai ales în străinătate.
Cu aceeaşi răbdare le explică şi colegilor care îi sunt alături în sala de operaţie. Toată echipa este concentrată, iar chirurgul încearcă să destindă atmosfera.
Dr. Mircea Lică: ”E poate cel mai exigent medic pe care l-am întâlnit până acum, atât cu el, cât şi cu cel care intra în contact. Totul trebuie să fie bine pus la punct, nu are linişte până nu verifica să vadă el că totul e la linie''
Ovidiu Oană, pacient: ”Nu întâmplător am venit, ci am venit să corecteze o culpă a unui medic din altă parte. Și am nimerit un om extraordinar care a intuit corect problema. E un tânăr care creşte frumos''
5 ani după ce a terminat rezidenţiatul, doctorul Victor Radu a trăit doar făcând gărzi pentru că nu a avut un post în nici un spital de stat. Apoi, s-a gândit să plece din ţară, dar şi-a găsit locul într-un centru privat.
Dr. Victor Radu: ”Avem cărămizile în curte şi construim cum vrem noi. Având această instruire solidă am avut curajul că singur să mă apuc de lucruri care m-au pasionat şi aşa am ajuns să mă dedic chirurgiei peretelui abdominal''.
Aşa s-a hotărât să rămână să îi trateze pe bolnavii de la noi. Ştie că prin darurirea cu care îşi face meseria ajută la schimbarea sistemului de sănătate.