Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Valer Dorneanu explică situația lui Petre Lăzăroiu. ”O schimbare are efecte doar pe viitor”

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, consideră că o prezumtivă schimbare a statutului judecătorului constituţional Petre Lăzăroiu, pe care o consideră improbabilă, nu ar putea avea consecinţe decât pe viitor.

De asemenea, schimbarea nu ar afecta decizii deja pronunţate.

Referitor la unele declarații prin care se susține că decizia menționată a Curții este neconstituțională și se propun diverse scenarii pentru neaplicarea ei, Președintele Curții Constituționale face următoarele precizări:

”Potrivit prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României și au putere numai pe viitor. Din acest text rezultă cu prisosință că obligația respectării întocmai a deciziilor Curții Constituționale este generală, vizând toate autoritățile publice, toate instituțiile publice, toți cetățenii și întreaga societate.

Cu privire  la numirea domnului judecător Petre Lăzăroiu. Domnia sa a fost numit de Președintele României (atunci, domnul Traian Băsescu), în temeiul art.142 alin.(3) din Constituție și al art.68 alin.(3) din Legea nr.47/1992, pe o perioadă de 9 ani, care expiră în anul 2019. Anterior, domnul Petre Lăzăroiu a mai exercitat această funcție în perioada 16.09.2008 – 8.06.2010, pe un rest de mandat al fostului judecător Petre Ninosu, care decedase. Prevederile art.68 alin.(3) la care ne-am referit stabilesc că, în cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător este mai mică de 3 ani (cum este cazul în speță), acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani. Acest text este în vigoare și se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis: “Putem convoca un referendum pe tema independenţei justiţiei. Procurorii trebuie să rămână independenți”

O prezumtivă (dar nerealistă) schimbare a statutului său n-ar putea avea consecințe decât pe viitor și n-ar afecta deciziile pronunțate anterior de Curte. De altfel, ceea ce  este amuzant la actualii critici ai mandatului colegului meu este că, aceștia știau și atunci despre condițiile numirii (având în vedere responsabilitatea pe care o aveau), dar nici la acea data și nici ulterior, timp de 8 ani, n-au comentat sau contestat numirea.

Cu privire la invocarea, cu scopul delegitimării mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu, a Deciziei Curții Constituționale nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 04.05.2018, menționez că aceasta privește o lege de modificare și completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nepromulgată și declarată neconstituțională și care, în prezent, se află în procedura parlamentară de reexaminare. În plus, aceasta se referă la alte circumstanțe decât cele specifice mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu.

În ceea ce privește așa-zisa incompatibilitate a președintelui Curții Constituționale ca urmare a faptului că ginerele său ar fi un „general penal“ din ministerul de interne, menționez că fiica mea este căsătorită de 25 de ani, dar nici eu, nici ea nu știam că soțul ei este general la Interne, fiind convinși amândoi că ginerele meu este inginer tipograf. Stimați ”scriitori”, nici eu și nici fiica mea nu-l cunoaștem pe domnul general. Menționez, de asemenea, că nici înaltul funcționar din aparatul Camerei Deputaților (declarat și acesta, în subsidiar, ca ”ginere” al meu), nu deține această calitate, fiind, la rândul său, căsătorit de mulți ani.”

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult