Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tudorel Toader mută responsabilitatea pe Parlament pentru modificarea Codurilor penale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizează vineri că proiectul de lege pentru modificarea Codurilor penale a fost elaborat de MJ în limitele deciziilor Curţii Constituţionale şi directivelor Uniunii Europene.

"Simple precizări, contrare unor afirmaţii apărute în spaţiul public! Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, în sensul punerii acestora de acord cu deciziile CCR, precum şi pentru transpunerea directivelor referitoare la confiscarea extinsă, respectiv consolidarea prezumţiei de nevinovăţie. Proiectul de lege a fost elaborat în limitele deciziilor CCR şi directivelor UE!", scrie Tudorel Toader pe Facebook.

Potrivit acestuia, pe data de 18 august 2017, Guvernul a adoptat respectivul proiect de lege, care a fost transmis către Parlament în vederea legiferării.

Curtea Constituţională a României a admis parţial, joi, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Judecătorii au stabilit, printre altele, că modificările aduse infracţiunilor de abuz în serviciu şi trafic de influenţă sunt neconstituţionale şi au respins contestaţiile cu privire la abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Citește și
Tudorel Toader (stg.), ministrul Justitiei, si Augustin Lazar (dr.), procurorul General al Romaniei
Peste 1.000 de magistrați îi cer lui Tudorel Toader să renunțe la revocarea procurorului general Augustin Lazăr

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult