Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tudorel Toader, despre modificarea Legilor Justiției: „Comisia de la Veneția a exprimat agrementul pentru adoptarea unei OUG”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat miercuri seara că a primit acceptul Comisiei de la Veneția să modifice Legile Justiției prin OUG.

„Am mers la Comisie cu mai multe soluţii legislative prin care să fie preluate o parte din propunerile Comisiei de la Veneţia. (...) Am avut şapte propuneri, toate au fost agreate, au fost considerate necesare pentru evitarea unor disfuncţionalităţi. Care e actul normativ prin care putem corecta legile justiţiei? Ordonanţa de Urgenţă! Comisia de la Veneţia nu e deschisă la OUG, dar se referă la cele care au rolul de a ocoli procedura parlamentară constituţională. În cazul acesta, este vorba despre preîntâmpinarea unor efecte mai puţin dorite, efecte care pot să rezulte din aplicarea celor trei legi. Asta este justificarea. Dânşii au agreat de comun acord, au exprimat agrementul pentru adoptarea unei OUG în sensul celor discutate şi le-am spus că voi spune public", a afirmat Toader la România TV, conform News.ro.

El a anunţat că joi trimite draftul actului normativ la CSM, pentru aviz.

„Voi face apel la CSM să dea un aviz cât se poate de repede ca săptămâna viitoare să poată fi adoptată ordonanţa de urgenţă”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, la Digi24, că recomandările Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei ar putea fi adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă.

Citește și
tudorel toader
Reacția lui Toader despre activarea articolului 7 din Tratatul UE în cazul României

„Voi vorbi cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia să vedem în ce măsură sunt posibile anumite preluări din recomandările Comisiei, anumite racordări ale normelor juridice la standardele europene. Eu am câteva soluţii pe care le am în vedere pentru o posibilă ordonanţă de urgenţă”, a declarat ministrul Justiţiei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult