Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Traficant prins la Vama Nădlac cu 4.000 de pastile de ecstasy. Bărbatul venea din Olanda

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un bărbat din Iași a fost reținut de procurori DIICOT după ce a încercat să introducă în ţară droguri de mare risc, aduse din Olanda.

Individul a fost prins în timp ce încerca să treacă graniţa.

Poliţiştii de Frontieră din Nădlac au găsit în maşina sa trei pungi, în interiorul cărora se aflau aproximativ 4.000 de comprimate de ecstasy şi 900 de grame de amfetamină.

Acestea sunt droguri de mare risc, care ar fi urmat să fie comercializate la noi în ţară. Conform anchetatorilor, bărbatul era specializat în astfel de practici.

A fost prezentat magistraţilor Tribunalului Iaşi, care au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„La data de 8 noiembrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iaşi, cu sprijinul lucrătorilor Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri de mare risc.

Citește și
otoniel, traficant, droguri, columbia
Otoniel, cel mai căutat traficant de droguri, a fost arestat. „O lovitură comparabilă cu căderea lui Escobar”

Acţiunea a vizat o persoană care ar fi fost specializată în introducerea în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc. Astfel, în cadrul acţiunii, lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au efectuat un control asupra unei persoane, care se deplasa într-un autovehicul, dinspre Olanda spre România, fiind descoperite trei pungi, în interiorul cărora se aflau aproximativ 4.000 de comprimate MDMA-ecstasy şi 900 de grame de amfetamină, droguri de mare risc, care ar fi fost destinate comercializării pe teritoriul României.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 9 noiembrie procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi a dispus reţinerea persoanei bănuite de comiterea faptelor, pentru 24 de ore. Ulterior, aceasta a fost prezentată magistraţilor Tribunalului Iaşi, care au dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc, în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult