Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Şeful Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA, cercetat disciplinar

Şeful Seţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), procurorul Gheorghe Popovici, este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară. 

Acesta ar fi comunicat unei părţi dintr-un dosar, contrar adevărului, că nu a fost supravegheată tehnic. Inspecţia Judiciară îl acuză de ”exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă”, relatează news.ro.

”Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Popovici Gheorghe-procuror delegat şef Secţie de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală pentru «exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă», constând în aceea că, în calitatea sa anterior menţionată şi cu încălcarea prevederilor art. 145 din Codul de procedură penală şi a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 244 din 6 aprilie 2017, a semnat adresele prin care se comunica unei părţi dintr-o cauză penală instrumentată de Direcţia Naţională Anticorupţie, contrar adevărului, că faţă de aceasta nu au fost dispuse măsuri de supraveghere tehnică”, a anunţat, vineri, Inspecţia Judiciară, printr-un comunicat.

Potrivit documentului, acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Emanuel Ungureanu
Noi documente la DNA Cluj, care ar demonstra fraudarea Institutului de Transplant Renal

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult