Un nou scandal de corupție lovește Inspectoratul General de Aviație. Pe lista suspecților ar fi și șefii inspectoratului
Your browser doesn't support HTML5 video.
Procurorii militari din Direcția Națională Anticorupție investighează un posibil caz de abuz în serviciu, legat de felul în care au fost întreținute elicopterele, inclusiv cele de la SMURD. Iar prejudiciul, susțin anchetatorii, ar fi de câteva milioane de euro.
Procurorii monitorizau de mai multă vreme șapte persoane implicate într-un posibil caz de corupție la Inspectoratul General de Aviație, instituție aflată în subordinea ministerului de Interne. Pe lista suspecților ar fi nu doar angajați, ci și șefii inspectoratului.
Pentru că ițele afacerii care ar fi prejudiciat statul sunt deocamdată încurcate, procurorii anticorupție nu au intrat in detalii. Spun însă că ancheta vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2019-2023, în legătură cu efectuarea și decontarea unor lucrări de reparații/mentenanță a unor aeronave care asigură suportul aerian pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv misiuni aeromedicale S.M.U.R.D, potrivit Biroului de Presă al DNA.
După percheziții care au vizat Aeroportul Băneasa și Școala Superioară de Aviație Civilă pentru legături administrative cu Inspectoratul General al Aviatiei, principalii suspecți au fost duși cu mandat la sediul DNA. Unii au fost puși oficial sub învinuire, dar nu s-au luat măsuri preventive în cazul lor.
Reacția de la Compania Națională Aeroporturi București
„Compania Națională Aeroporturi București precizează că Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu (AIBB-AV) este punct de lucru al CNAB și nu are calitatea de societate comercială. Nici la punctul de lucru AIBB-AV și nici la sediul CNAB nu s-au efectuat percheziții. Singura implicare a CNAB în derularea perchezițiilor a fost facilitarea accesului organelor de control pe platforma aeroportuară, unde își desfășoară activitatea mai multe instituții și societăți comerciale.”
Sursa: Pro TV
Etichete: dna , procurori , perchezitii , aeroportul baneasa
Dată publicare: 21-06-2023 19:43