Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost trimis în judecată de DNA
Potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţelor de judecată, rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Argeş pe data de 27 noiembrie. Inculpatul depusese anterior, la aceeaşi instanţă, o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv, termenul de judecată fiind 28 noiembrie. De asemenea, la Tribunalul Argeş a fost înregistrată ulterior şi o solicitare a procurorilor anticorupţie de verificare a măsurilor preventive, termenul fiind pe 29 noiembrie. Ion Georgescu se află în arest preventiv din 5 octombrie. Potrivit DNA, primarul fusese reţinut anterior într-un dosar privind comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. „În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (...) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină 'promisiunea' făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior", preciza un comunicat DNA transmis la acel moment. Conform aceleiaşi surse, în acest context, la data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii. Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a decis, pe 6 octombrie, suspendarea mandatului primarului oraşului Mioveni, în urma arestării preventive.