Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Președintele CJ Constanța, acuzat de luare de mită. Pentru ce ar fi luat șpagă în varză decorativă, crizanteme și trandafiri

Your browser doesn't support HTML5 video.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, este cercetat penal de procurorii anticorupție pentru luare de mită. El este acuzat că ar fi ajutat un om de afaceri să câștige mai multe licitații, oferindu-i informații care nu erau publice.

Ar fi primit în schimb mai multe foloase necuvenite, potrivit DNA. Mihai Lupu a fost audiat marți.

Procurorii DNA au făcut marți dimineață percheziții în locuința lui Mihai Lupu, președintele CJC Constanța. Au ridicat documente, dar și dispozitive electronice de stocare a informațiilor. 

În acest dosar sunt cercetați directorul Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport și doi funcționari din primăriile Năvodari și Mangalia.

Potrivit DNA, în perioada martie-aprilie 2023, cei trei ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității, cum ar fi ofertele depuse de alte societăți comerciale, cu ajutorul cărora a reușit să câștige mai multe licitații ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi.

Citește și
Robert Negoiță, „indicii” pentru infracțiuni asimilate corupției. Afacerile Primăriei Sectorului 3 cu familia, potrivit ANI
Robert Negoiță, „indicii” pentru infracțiuni asimilate corupției. Afacerile Primăriei Sectorului 3 cu familia, potrivit ANI
Șpaga primită, potrivit DNA: 400 de verze decorative, 1.000 de crizanteme, 40 de trandafiri și 18 lămpi solare

În schimb, președintele CJ Constanța Mihai Lupu și alți doi funcționari ar fi primit de la omul de afaceri mai multe plante decorative și ornamentale, precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor, spun procurorii DNA.

Mai exact, mita, mai puțin obișnuită, în acest caz, ar fi constat în 400 de bucăți de varză decorativă, 1.000 crizanteme, 40 de trandafiri și 18 lămpi solare, totul pentru amenajarea grădinii președintelui consiliului județean.

Mihai Lupu mai este cercetat într-un alt dosar, pentru ultraj, după ce ar fi agresat verbal un polițist care nu l-ar fi lăsat să intre cu mașina într-o zonă pietonală a municipiului Constanța. 

ȘTIRE INIȚIALĂ

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu (PNL), este urmărit penal de procurorii DNA Constanța pentru luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, Lupu ar fi primit de la un om de afaceri mai multe ”foloase necuvenite, necuantificate până în prezent”, ”constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor”.

Comunicatul DNA:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

- LUPU MIHAI, președinte al Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, - CHELARIU ERMIL, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, luare de mită,

- CONSTANTIN PETRICĂ ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Năvodari, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

- ROȘU ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie – aprilie 2023, suspecții Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câștige mai multe licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.

Pentru “ajutorul” acordat în maniera de mai sus, suspecții Lupu Mihai, Chelariu Ermil și Roșu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor.

Suspecților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.

Mihai Lupu: Am răspuns la toate întrebările procurorilor

Într-un mesaj transmis pe Facebook, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a transmis că a ”dat curs solicitării DNA Constanța”.

”Am dat curs, astăzi, solicitării #DNA Constanta, în legătură cu ancheta efectuată în cazul domnului #ErmilChelariu, Director în cadrul Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport.

Cu intentia de a sprijini investigațiile în curs, am răspuns la toate întrebările procurorilor în legătură cu speța în cauză. Am mai spus și o repet. Nimeni nu este mai presus de lege. Nu voi tolera nicio formă de abuz, de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor.

Reafirm angajamentul meu ferm față de transparență, responsabilitate și atribuire corectă a contractelor. Constănțenii trebuie să știe în permananță ce se întâmplă cu banii lor. Subliniez, de asemenea, importanța cooperării între instituțiile statului pentru asigurarea eficienței sistemului judiciar.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult