Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Predoiu anunță lansarea, în decembrie, a procedurilor de selecţie a procurorului general şi șefilor DNA şi DIICOT

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, anunţă că, în 2 decembrie, va lansa procedurile de selecţie pentru conducerile Ministerului Public, DNA şi DIICOT.

 

Ministrul Justiţiei acuză public creşterea ratei infracţionalităţii şi cere procurorilor ”o ripostă fermă” la fenomenul infracţional, scrie News.ro.

”Cetăţenii, mai ales bătrânii, femeile şi copiii au fost în ultima perioadă victimele unor infracţiuni abominabile. Se instalează în societate un sentiment de nesiguranţă printre cetăţenii cinstiţi şi de siguranţă şi confort penal pentru infractori. Nu ne putem permite să devenim o destinaţie infracţională. Cer Ministerului Public o ripostă fermă”, a declarat Cătălin Predoiu, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

În acest context, ministrul Justiţiei cere procurorilor să-şi ”probeze” valoarea, spunând că nu toţi au comis abuzuri.

Citește și
Alina Bica
Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare pentru favorizarea lui Ovidiu Tender

”Ştiu că în ultimii ani s-a încercat slăbirea legilor penale, în special, şi procurorii au fost blamaţi, dar nu împărtăşesc culpabilizarea lor în masă. În ansamblu, corpul de procurori are valoare. Să o probeze. Societatea aşteaptă acţiune eficientă din partea procurorilor”, a mai spus Predoiu.

Ministrul spune că una dintre cauze este ”starea de provizorat şi de interimat” de la vârful Ministerului Public, aunţând, în acest context, că pe 2 decembrie va fi lansată procedura de selecţie pentru funcţiile de procutor general, procuror-şef DNA şi procuror-şef DIICOT, iar ”la scurt timp după” şi pentru alte parchete.

Acesta a spus că procedura de selecţie care va fi anunţată pe 2 decembrie va fi una ”clasică” şi va incude un proiect de management şi un interviu.

”Trebuie să stabilizăm neîntârziat conducerea Ministerului Public”, a mai spus Predoiu.

Acesta a afirmat că va lua în calcul avizul Secţiei pentru procurori a CSM.

În plus, Predou a dezminţit ”categoric” faptul că ar fi deja stabilite numele care vor câştiga concursurile pentru funcţiile de conducere ale celor mai importante unităţi de parchet.

”Dezmint categoric orice rezultat prestabilit, invit pe toată lumea să participe la concurs, nu pun interdicţii pentru nimeni, există toată disponibilitatea pentru Ministerul Justiţiei să selectăm cei mai buni oameni”, a mai afirmat ministrul Justiţiei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult