Patronii staţiei GPL de la Crevedia rămân în arest preventiv
Decizia este definitivă. Instanţa a desfiinţat decizia Judecătoriei Sector 5 care a dispus arest la domiciliu.
„(...) admite contestaţia formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCURE?TI, împotriva încheierii din data de 27.10.2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 27725/302/2023. Desfiinţează încheierea din data de 27.10.2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secâţia I Penală, în dosarul nr. 27725/302/2023, şi rejudecând: (...) admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii DOLDUREA IONUŢ-DANIEL şi STÎNGĂ COSMIN-IONUŢ, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală, prin referatul din data de 26.10.2023, întocmit în dosarul nr. 462/D/P/2023”, este decizia pronunţată, joi, de Tribunalul Bucureşti.
Instanţa a dispus prelungirea, pe o perioadă de 30 de zile, a măsurii arestării preventive. Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă.
Judecătoria Sectorului 5 a decis să nu prelungească măsura arestării preventive şi a dispus arest la domiciliu în cazul patronilor stației GPL din Crevedia, decizia nefiind, însă, definitivă.
În urma exploziilor din Crevedia din august 2023 au fost rănite peste 50 de persoane. Șase persoane au murit în urma tragediei.