Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Opoziția, după modificarea Codurilor penale: ”Dragnea își schimbă cursul dosarului penal”

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, marţi, că modificările la Codul penal adoptate în Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei schimbă cursul dosarului penal pe care îl are liderul PSD Liviu Dragnea la ÎCCJ.

 

"Avem un vot dat în comisia specială Iordache de pe o oră pe alta, aş putea spune, referitor la modificarea Codului penal. Este dramatic, din punctul nostru de vedere, pentru că se încalcă în picioare nişte principii fundamentale, unul dintre ele acela că dacă ai greşit, dacă ai săvârşit o infracţiune, să apari firesc în faţa judecătorilor şi să răspunzi. Liviu Dragnea, prin aceste modificări de astăzi, îşi schimbă cursul dosarului penal pe care îl are pe rolul ÎCCJ, pentru că s-a modificat inclusiv articolul în baza căruia a fost condamnat la 3 ani şi jumătate cu executare. Acesta este lucrul pe care nu-l pot înţelege oamenii de bună-credinţă, oamenii cinstiţi: cum e posibil să săvârşeşti nişte infracţiuni şi să scapi de dosarele penale modificând legislaţia pentru tine şi pentru prietenii tăi. Este inimaginabil. Mai rămâne ca PSD să modifice şi Cartea cărţilor şi Biblia în acea poruncă 'să nu furi', să abroge şi de acolo acest păcat capital, până la urmă", a afirmat Stelian Ion, după şedinţa comisiei speciale.

Stelian Ion a spus că oamenii care muncesc văd că "în România se premiază furtul şi minciuna".

"USR a avut multe amendamente astăzi. Le solicităm colegilor din UDMR, colegilor de la Pro România, care în primă fază au votat articolele nocive la Codul penal, le solicităm deputaţilor şi senatorilor aparţinând minorităţilor naţionale să nu fie complici la acest jaf şi bătaie de joc la adresa românilor cinstiţi şi să voteze împotriva acestui proiect de lege, pentru că ceea ce spune PSD şi ALDE sunt nişte minciuni", a adăugat deputatul USR.

Citește și
Şerban Nicolae
S-a votat legea despre care PNL spune că este ”pentru interesul direct al lui Dragnea”

Cupşa (PNL): PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, au dat o amnistie sui generis

Deputatul liberal Ioan Cupşa a afirmat că în urma modificărilor la Codul Penal, făcute marţi în Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei, toate infracţiunile grave petrecute anterior anului 2010, luna aprilie, vor fi "de nepedepsit", iar termenul de prescripţie a scăzut de la opt la şase ani, adăugând că PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, au dat "o amnistie sui generis".

"Am să mă raportez la unul dintre textele care trece astăzi, va trece prin Cameră, prin Senat şi mai apoi va deveni lege - prescripţia - aşa cum s-a modificat legea mulţumită celor din PSD şi ALDE toate infracţiunile grave, abuz în serviciu şi nu numai, cu consecinţe grave sau chiar deosebit de grave petrecute anterior anului 2010, luna aprilie, vor fi de nepedepsit. Au modificat termenul de prescripţie, au scăzut prescripţia de la opt la şase ani, mai apoi, chiar dacă a început urmărirea penală, prescripţia specială nu va mai fi cea de 16 ani, ci va fi doar una de 9 ani. (...) Amnistia va fi dată dacă acest text va fi adoptat de către Cameră şi apoi de Senat", a explicat Ioan Cupşa la Parlament.

El a mai menţionat că pedepsele pentru abuz în serviciu vor fi de la 2 la 7 ani, coroborate cu termenul de prescripţie, care scade.

"Dezincriminarea abuzului în serviciu în forma în care este prevăzută în art. 13 indice 1 din legea 78/2000 (...), prin această dezincriminare acolo aveam pedepse cuprinse între 3 şi 15 ani, acum vom avea pedepse pentru abuz în serviciu, chiar dacă consecinţele sunt deosebit de grave şi s-au urmărit interese de natură patrimonială de către cel care cu bună ştiinţă a încălcat legea, pedepsele vor fi de la 2 la 7 ani, coroborat cu termenul de prescripţie care scade, dacă s-a întâmplat totul înainte de 2010 să fie bine primit ", a mai punctat Cupşa.

Deputatul a spus că liberalii consideră că au dreptul de atac la CCR. "Trebuie să ne folosim de toate mijloacele constituţionale legale, mijloace parlamentare pe care le avem la dispoziţie pentru ca această iniţiativă să nu devină lege. O vom face cu certitudine (atacul la CCR - n.r.)", a spus Cupşa.

El a afirmat că "de la zi la zi scade calitatea activităţii în Parlament" şi toate procedurile sunt "debile şi nesănătoase".

"Am participat la încă un moment ruşinos în Parlament. Închipuiţi-vă că am avut astăzi de dezbătut aceste zeci de pagini, le-am avut de dezbătut în cursul unei şedinţe, într-o comisie specială, totul s-a petrecut în mai puţin de o jumătate de oră, peste o oră au fost discuţii sterile. Toate procedurile sunt debile şi nesănătoase, sunt nepotrivite. De la zi la zi scade calitatea actului legislativ, scade calitatea activităţii în acest Parlament. Se întâmplă acest lucru din cauza PSD. Azi, în 30 de minute, Comisia Iordache, mai precis PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, au dat o amnistie sui generis. O amnistie pentru cei care conduc PSD şi ALDE, pentru infractorii de lux ai acestei ţări", a conchis Cupşa.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult