O femeie din Arad și-a păcălit prietena timp de jumătate de an că este grav bolnavă pentru a primi peste 10.000 de euro
Când şi-a dat seama că a fost înşelată şi nu a mai reuşit să îşi recupereze banii, victima a depus plângere penală.
"În perioada lunii mai 2024, cu precădere în perioada 27.05.2024-31.05.2024, au fost efectuate activităţi de urmărire penală într-un dosar vizând săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 C.p., fapta constând în aceea că în perioada iunie 2021 - ianuarie 2022, persoana vătămată a fost indusă în eroare cu privire la starea gravă de sănătate a autoarei şi diferite alte probleme motiv pentru care i-a remis în mai multe tranşe suma totală de 10.060 euro", a transmis, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova.
Cercetările pentru înşelăciune continuă, poliţiştii din comuna Birchiş urmând să stabilească dacă mai există şi alte victime.
Sursa: Agerpres
Etichete: inselaciune , arad , boala , femeie , prieteni
Dată publicare: 31-05-2024 13:50