Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mama copilului de 1 an și 7 luni, mort din cauza bătăilor, a fost arestată. Prin ce chinuri a trecut băiețelul

Mama copilului de 1 an şi 7 luni, decedat din cauza neglijării şi abuzurilor fizice, a fost reţinută de procurori şi, ulterior, arestată.

„În baza art. 226 Cod procedura penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, (...) dispune arestarea preventivă a inculpatei (...), pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, (...) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 5 iulie 2023 şi până la data de 3 august 2023, inclusiv. (...) Respinge cererea formulată de inculpată, prin avocat din oficiu, de luare a unei măsuri preventive mai uşoare. (...). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare", se arată în soluţia postată miercuri pe portalul instanţelor de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, potrivit Agerpres. Conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, femeia de 26 de ani şi-ar fi neglijat copilul minor, de la naşterea acestuia (decembrie 2021) şi până la decesul lui (iulie 2023). „Astfel, inculpata l-a lăsat de mai multe ori în grija unor rude, nu i-a asigurat o alimentaţie corespunzătoare (ceea ce a avut drept consecinţă modificări scheletice şi organice), nu i-a asigurat o igienă corespunzătoare (minorul locuind în condiţii neigienice, nefiind spălat, purtând haine murdare). De asemenea, inculpata a adoptat o atitudine pasivă faţă de agresiunile la care era supusă victima minoră de către inculpatului P.M., aceasta tolerând violenţele la care era supus minorul, neintervenind sau plecând de acasă perioade lungi de timp. Ca urmare a acţiunilor şi inacţiunilor inculpatei, victima minoră a suferit multiple hematoame şi echimoze, de vechimi diferite, multiple plăgi superficiale de mici dimensiuni la nivelul nasului şi pe buza superioară, modificări scheletice şi organice ca urmare a unui alimentaţii necorespunzătoare, toate acestea având drept consecinţă punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului", a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie. Anterior, a fost arestat şi concubinul mamei, un bărbat de 21 de ani, care este acuzat că l-ar fi bătut în mod repetat şi l-ar fi înfometat pe copil. Băiatul de 1 an şi 7 luni a murit în noaptea de duminică spre luni, cauza decesului, stabilită în urma autopsiei, fiind o ruptură a unui vas cerebral.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult