Lovitură pentru Vasile Blaga. Dosarul privind finanţarea ilegală a campaniei PDL se rejudecă
Astfel, procesul său va fi rejudecat.
În octombrie 2017, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis achitarea fostului ministru Vasile Blaga, în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a PDL, decizia instanţei nefiind definitivă.
Tot atunci, magistraţii au decis ridicarea sechestrului asigurător dispus în cursul urmăririi penale în cazul fostului ministru, asupra unor bunuri şi bani până la concurenţa sumei de 700.000 de euro.
Vasile Blaga a fost acuzat de procurori că fi primit mită prin interpuşi 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.
Acuzațiile DNA la adresa lui Vasile Blaga
În dosarul finanţării ilegale a PDL, în 28 noiembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată pe fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga, pe care l-au acuzat de trafic de influenţă, pentru că, în perioada 2011-2012, când era secretar general al PDL şi senator, ar fi primit în patru rânduri, printr-un interpus, 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.
Procurorii DNA Ploieşti au arătat, în rechizitoriu, că banii ajunşi la PDL în urma înţelegerilor între Blaga, Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă erau scoşi prin intermediul unor firme de tip “fantomă” ai căror administratori, martori în dosar, primeau comisioane cu valori cuprinse între 200 şi 1.500 de lei.
Anchetatorii DNA au identificat în acest dosar mai multe firme “fantomă” folosite pentru a scoate banii proveniţi din contractul dintre o companie naţională din domeniul energiei şi Romsys, astfel încât sumele, a căror valoare totală se ridică la 10 milioane de lei, să ajungă la PDL.
Potrivit anchetatorilor, una dintre companiile care au încheiat astfel de contracte a fost Transelectrica, al cărui director a fost numit prin ordin al ministrului Economiei de la acea vreme Adriean Videanu.
Fostul primar din Piatra Neamţ este cel care a pus la punct întregul mecanism prin care peste două milioane de euro au ajuns la partid, tot el fiind şi cel care s-a ocupat de găsirea firmelor care să subcontracteze pe hârtie serviciile prevăzute în acele contracte şi care să scoate din bănci banii.
Vasile Blaga a fost președinte al Senatului României din 29 noiembrie 2011 până în 3 iulie 2012.