Judecătorul Cristi Danileț: ”E clar că politicul vrea să preia controlul asupra justiției”
În opinia sa, prin modificările aduse legilor justiției și prin ordonanța de urgență adoptată, ”toată această putere este transferată ministrului Justiției”.
El mai spune că ”se impune” o reacție concretă a magistraților, care ”nu se mai pot limita doar la comunicate și îngrijorări exprimate în scris”.
Mesajul integral al judecătorului Cristi Danileț:
”Cred că este clar pentru toată lumea că politicul, prin mâna ministrului justiției, vrea să preia în totalitate controlul asupra justiției penale. Instrumentele cele mai importante sunt două: Parchetul, pentru că investighează dosarele cu politicieni și oameni de afaceri, respectiv organele care anchetează magistrații (Inspecția Judiciară și SIIJ nou creată). Cu alte cuvinte, cine poate numi dar mai ales revoca șefii parchetelor, respectiv șefii organelor de anchetare a magistraților, ține în mână tot sistemul.
Prin modificările aduse legilor justiției și prin OUG adoptată ieri, toată această putere este transferată ministrului justiției. El este cel mai puternic om din sistemul de justiție deși el nu trebuie să facă parte din sistemul de justiție, ci el este parte din sistemul de execuție al statului.
În atare condiții, se impune o reacție a magistraților care, în opinia mea, nu se mai pot limita doar la comunicate și îngrijorări exprimate în scris. Mâine se convoacă toate adunările generale ale parchetelor din România, la cererea secției de procurori a CSM. Până la această oră nu există vreo reacție din partea judecătorilor din CSM.”
Guvernul a adoptat marţi o ordonanţă de urgenţă care modifică legile justiţiei şi care se referă, printre altele, la delegările în funcţii de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public, a anunţat ministrul Tudorel Toader.
Potrivit ministrului, Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi a procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi al procurorilor, a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii 317/2004 referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii.
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că prin ordonanţa de urgenţă privind modificarea legilor justiţiei PSD a acţionat din nou împotriva justiţiei şi a statului de drept.