Iohannis, criticat la CSM de o judecătoare: ”Am fost, mărturisesc, dezamăgită”
Aceasta susţinând că factorul politic nu ar trebui să existe în acest for, spune Agerpres.ro
Judecătoarea Gabriela Baltag a declarat, în cadrul şedinţei CSM la care a participat şi Klaus Iohannis, că îşi aduce aminte "cu nostalgie" de discursul preşedintelui din anul 2015, pe care ar fi vrut să îl audă şi acum.
"Am nostalgia discursului susţinut de dumneavoastră în 2015. Am aşteptat şi am nutrit speranţa că o să-l aud şi aici pe cel din 2015. Nu s-a mai repetat întocmai. Am fost, mărturisesc, dezamăgită. Şi astăzi, auzind că vorbiţi despre Justiţie dumneavoastră aţi adus câteva critici relaţiei noastre cu partenerii politici.
Dar sperăm că anul 2018, cel al unităţii, va aduce la întâlnirea următoare un alt discurs în care factorul politic să nu existe în Consiliu. Astea pot să vă spun, domnule preşedinte, din partea unui judecător cu 24 - 25 de ani de activitate", i-a spus Baltag lui Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, în şedinţa CSM, că în 2017 a apărut "aşa un entuziasm" de a discuta în spaţiul public ce se întâmplă în sistemul de justiţie, el afirmând că acest lucru nu este de mirare, având în vedere că sunt persoane condamnate, judecate sau urmărite penal chiar în conducerea statului.
"Foarte multe discuţii s-au purtat în cursul anului 2017 despre ce fac judecătorii, mai mult poate s-a discutat despre ce fac procurorii. În general, a apărut aşa un entuziasm de a discuta în spaţiul public ce se întâmplă în sistemul de justiţie. Acum, având în vedere că avem câteva persoane condamnate penal, urmărite penal, judecate penal, chiar în conducerea statului, nu-i de mirare", a precizat Iohannis.
El a reamintit că astfel de persoane nu au ce căuta în conducerea statului.
Sursa: Agerpres
Etichete: klaus iohannis , judecatori , discurs , CSM
Dată publicare: 05-01-2018 13:19