Ilie Năstase a fost condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare
”În baza art. 83 alin.1 Cod penal amână aplicarea pedepsei de 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 84 alin.1 C.pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. 2 lit. g C.pen., impune inculpatului pe durata termenului de supraveghere obligaţia de a nu mai conduce niciun fel de vehicul pentru care se eliberează permis de conducere conform OUG 195/2002. În temeiul art. 86 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c – e se vor comunica Serviciului de Probaţiune București.
În temeiul art. 86 alin.2 C.pen. pe durata termenului de supraveghere verificarea modului de aducere la îndeplinire a obligaţiei de a nu mai conduce niciun fel de vehicul pentru care se eliberează permis de conducere se face de organele abilitate care vor sesiza Serviciul de Probaţiune Bucureşti privire la orice încălcare a acesteia. În temeiul art. 404 alin. 3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse precum şi săvârşirea unei alte infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere va atrage revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei în întregime.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.02.2019" - se arată în decizia judecătorilor.
Fostul jucător de tenis Ilie Năstase şi-a recunoscut vinovăţia în cadrul procesului desfăşurat la Judecătoria Sectorului 1, în care este acuzat de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi sustragere de la recoltarea probelor biologice - el fiind de acord să efectueze muncă în folosul comunităţii.
"Regret foarte mult situaţia. Am şi eu o familie, copii şi regret", le-a spus Ilie Năstase magistraţilor, potrivit Agerpres.
Dosarul lui Ilie Năstase a fost trimis în instanţă în decembrie 2018, iar la primul termen al procesului el a cerut să fie judecat prin procedura simplificată, recunoscându-şi faptele.
Instanţa a fost de acord, urmând ca sentinţa în acest caz să fie anunţată pe 27 februarie.
"Avea un permis de conducere eliberat la Monaco, potrivit căruia avea dreptul să conducă acel scuter. Nu a ştiut că i-a fost suspendat dreptul de a conduce. Este şi culpa domnului Năstase, dar şi a organelor de poliţie. Domnul Năstase a avut o atitudine sinceră. A precizat că nu credea că săvârşeşte o infracţiune. A suflat de două ori în aparatul etilotest, dovadă că a colaborat cu poliţia, dar nu i s-a explicat despre prelevarea probelor de sânge. (...) Legat de a doua faptă - distanţa dintre cele două evenimente este mică - între 4 dimineaţa şi 11, când a mers la camera de gardă, pentru că prezenta leziuni grave. Stătuse trei ore la Institutul de Medicină Legală 'Mina Minovici'. Stresul post traumatic a fost cauzat de încătuşare. Nu mi se pare normal ca un agent de poliţie, care trebuie să prevină faptele contravenţionale şi penale, să decidă să-l urmărească şi să-l lase să producă infracţiunea. A spus că poate presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Aveţi în faţă o persoană care regretă acele fapte. Nu vă solicităm clemenţă, dar vă rog să daţi posibilitatea să se îndrepte", a spus avocatul lui Ilie Năstase.
Pe 25 mai 2018, în jurul orei 4,45, pe Şoseaua Nordului, zona Ambasada Chinei, poliţiştii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de Ilie Năstase.
Întrucât acesta se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, lui Năstase i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care fostul tenismen a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice.
Ilie Năstase a refuzat să-i fie recoltate probe biologice şi a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuz de recoltare de mostre biologice.
După câteva ore, Ilie Năstase a fost prins din nou de poliţişti, de această dată în timp ce conducea fără permis un scuter.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: condamnat , proces , ilie nastase
Dată publicare: 27-02-2019 13:08