Fostul șef al DNA Ploiești, la Instanţa supremă pentru a contesta controlul judiciar
Pe 27 iulie, Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost puşi, de Parchetul General, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, ei având interdicţia de a comunica între ei şi cu anumite persoane, de a exercita profesia de procuror şi de a deţine arme, scrie Agerpres.
Parchetul General susţine că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu au determinat prin constrângere un martor (Vlad Cosma - n.r.), ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia (Andreea Cosma - n.r.), să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/ liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală". Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.
Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!