Fostul director Unifarm, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu într-un nou dosar
Your browser doesn't support HTML5 video.
El este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi încheiat cu o societate comercială, ce nu era avizată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuţia "măştilor chirurgicale cu trei pliuri", un contract de achiziţii publice ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 de astfel de măşti, a informat, vineri, DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de vineri, în cazul lui Adrian Eugen Ionel, la data faptelor director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că la data de 15 martie Adrian Eugen Ionel, fără respectarea vreunei proceduri şi cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu o societate comercială un contract de achiziţii publice (în valoare de 4.499.985 lei) ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 "măşti chirurgicale cu trei pliuri".
Sursa citată menţionează că, la data încheierii contractului, societatea comercială nu era avizată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuţia "măştilor chirurgicale cu trei pliuri".
"Ulterior, la doar două zile de la încheierea contractului, directorul general al Companiei Naţionale Unifarm SA ar fi decontat către firma respectivă suma de 3.599.988 lei, reprezentând un avans din valoarea contractului încheiat în condiţiile de mai sus. Până în prezent societatea comercială nu a livrat nicio mască, iar după denunţarea contractului aceasta nu a returnat nici suma primită drept avans", se precizează în comunicat.
Anchetatorii spun că, prin demersurile sale, Eugen Adrian Ionel ar fi produs un prejudiciu companiei naţionale pe care o conducea în valoare de 3.599.988 lei, concomitent cu obţinerea unui folos material în acelaşi cuantum pentru societatea respectivă.
La începutul lunii octombrie, fostul şef al Unifarm a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, fiind acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus - 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.