Elena Udrea a intrat în sala de judecată. Ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare
Autoritățile din Bulgaria au început procedurile încă de joi seară, când Tribunalul București a trimis documentele către instanța din țara vecină.
Un judecător de acolo va decide dacă Udrea va fi trimisă în România, însă vineri ședința privind arestarea ei s-a amânat, din lipsa unui translator.
Până atunci, Elena Udrea va rămâne în arestul poliției din orașul Blagoevgard. Udrea a părăsit România cu câteva ore înainte de pronunțarea judecătorilor români, care au decis ca aceasta să execute cei 6 ani de închisoare, primiți în 2018 în dosarul "Gala Bute".
După o noapte petrecută în arestul poliției de frontieră Petrici, la 19 kilometri de locul unde a fost prinsă, Elena Udrea a apărut vineri în fața instanței din Bulgaria. Era îmbrăcată cu același tricou alb pe care îl purta joi, când a fost reținută de autoritățile din țara vecină.
Dar ședința la care se judeca cererea procurorilor de a rămâne în arest încă 72 de ore s-a suspendat pentru că nu exista translator și s-a amânat pentru sâmbătă.
Elena Udrea încerca să fugă cu mașina în GreciaPotrivit polițiștilor de frontieră români, Elena Udrea ieșise din țară încă de dimineață, pentru că nu avea nicio interdicție să călătorească.
De la Sofia, Elena Udrea a încercat să plece în Grecia, iar mașina ei ar fi fost observată pe drum de camerele de supraveghere a traficului.
În jurul orei 18:00, polițiștii de frontieră bulgari au reținut-o în vama Kulata. Aici s-a încheiat fuga Elenei Udrea.
Udrea mai are o condamnare de 8 ani și un proces de corupție pe rolElena Udrea mai are o condamnare în dosarul finanțării ilegale a campaniei prezidențiale din 2009, unde a primit în prima instanță 8 ani de închisoare. Judecătorii Curții de Apel au găsit-o vinovată pentru spălare de bani, luare de mită și delapidare.
Avocații cred că fuga ei de acum nu va atârna greu în procesele de pe rol.
Totodată, Udrea este judecată și în dosarul Hidroelectrica, unde procurorii DNA o acuză că a luat aproape patru milioane de dolari de la un om de afaceri pe care să-l ajute să primească un contract avantajos.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Bulgaria , proces , elena udrea , judecata , dosarul Gala Bute
Dată publicare: 09-04-2022 15:16