După aproape 7 ani de anchete, cel mai titrat pilot român, Gheorghe Răcaru, scapă dintr-un uriaș scandal de corupție
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este vorba despre o afacere în care, susțin procurorii DNA, Poșta Română ar fi pierdut milioane de euro.
Totul, după un contract încheiat cu compania aeriană a lui Nelu Iordache, al cărei director general a fost la un moment dat Răcaru.
Fost pilot de avioane civile, fost director al companiei TAROM, Gheorghe Răcaru, acum în vârstă de 71 de ani, a fost achitat de Tribunalul București într-un scandal de corupție în care a fost judecat pentru acuzația de participați improprie la abuz în serviciu.
Este vorba despre un contract scandalos, investigat de DNA cu mulți ani în urmă, contract prin care Poșta Română fusese obligată să-și asigure o platformă aeriană pentru trimiterile prioritare.
Astfel s-ar fi ajuns la un contract cu dedicație pentru compania aeriană a lui Nelu Iordache, Blue Air, prin care aceasta s-ar fi angajat că va asigura, plecând de la șase avioane, șase curse directe către diferite aeroporturi din țară, la doar patru curse aeriene, din care două cu escală. Ei bine, investigația procurorilor DNA a ajuns la concluzia că afacerea ar fi fost una păguboasă pentru Poșta Română, care ar fi pierdut peste 3 milioane de euro.
De altfel, în proces, ea s-a constituit parte civilă cu aproape 7 milioane de euro. Iată însă că, după ani buni de dezbateri la Tribunalul București, judecătorii au ajuns la concluzia că faptele de care era acuzat Gheorghe Răcaru nu sunt prevăzute de legea penală, cum s-a întâmplat și în cazul unui director operațional al Poștei Române, achitat și el în același dosar.
Așadar, o decizie dată de Tribunal, istorică nu doar din punct de vedere al trecerii timpului, cât și în ceea ce privește soluția adoptată de judecător, care ține cont de acea controversată decizie a Curții Constituționale prin care se arată că abuz în serviciu este doar fapta care a încălcat o lege primară.
În cazul acesta, spun judecătorii, nici vorbă de așa ceva. Un lucru este cert, sentința tribunalului nu este definitivă, ea poate fi contestată de DNA la Curtea de Apel București.