Dumitru Buzatu, reținut de DNA. Preşedintele CJ Vaslui a petrecut noaptea la audieri
Acesta a fost adus în jurul orei 04:00 la audieri, după ce, în prealabil, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţa acestuia din comuna vasluiană Ştefan cel Mare.
Ulterior, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au informat că s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie, în calitate de inculpat, a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, pentru luare de mită, în cauză cerându-se arestarea preventivă.
„În perioada 8 mai - 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (...) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (...), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Inculpatului Buzatu Dumitru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală", precizează DNA, într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, preşedintele CJ Vaslui urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.
Banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.