Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dosar penal în cazul cererii lui Tudorel Toader de a fi numit notar public. Reacția acestuia

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader va trebui să dea explicaţii în fața procurorilor Parchetului General în legătură cu modul în care a devenit notar public, fără să susţină examen.

Secţia de urmărire penală şi criminalistică face o anchetă în urmă unui denunţ făcut la Parchetul General împotriva lui Toader, iar procurorii au început urmărirea penală in rem pentru două acuzaţii: abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane.

Acum o lună, Tudorel Toader a convins Uniunea Naţională a Notarilor Publici să-l accepte în rândul notarilor publici la Iaşi, fără să mai susţină concurs câtă vreme a fost judecător al Curţii Constituţionale, calitate pe care însă Uniunea i-a suspendat-o pe perioada mandatului de ministru.

Tudorel Toader a declarat, marţi seară, la un post tv, că solicitarea sa de a deveni notar, fără examen, a fost făcută în baza Legii Curţii Constituţionale, care spune că la încetarea mandatului judecătorul Curţii Constituţionale poate opta pentru intrarea în avocatură sau în notariat fără examen, şi că este un drept conferit de lege, iar exercitarea acestui drept nu presupune nicio marjă de apreciere din partea nimănui.

El a susţinut că a facut solicitarea de a deveni notar public în baza legii Curţii Constituţionale, care spune că la încetarea mandatului judecătorul Curţii Constituţionale poate opta pentru intrarea în avocatură sau în notariat, fără examen.

Citește și
adina florea
Adina Florea, propusă la conducerea DNA, va fi audiată pe 27 septembrie în CSM

"În domeniul Dreptului, cel mai dificil este să vorbeşti despre tine, că despre altul este uşor. Prin urmare, vă voi răspunde pe jumătate. Adevărat este că am făcut solicitare de a deveni notar public. În baza legii am făcut solicitarea, legea CCR, care spune că la încheierea mandatului pentru care a fost numit judectăroul se poate face notar fără examen. Solicitarea am făcut-o în baza legii 168, art 60. Am solicitat, în acelaşi timp, dobândirea calităţii de notar public şi suspendarea din funcţie pentru că altfel aş fi intrat în incompatibilitat", a declarat ministrul Justiţiei, citat de news.ro.

El a spus că cererea este motivată pe baza textelor de lege, că este un drept conferit de lege şi că exercitarea acestui drept nu presupune nicio marjă de apreciere din partea nimănui.

"Adică dacă cineva ar fi apreciat <<dau curs solicitării, nu dau curs solicitării, în ce condiţii>>, se vorbea despre o notă de subiectivism. Dar, în condiţiile date, legea îţi acordă acest drept. Dau un exemplu mai pe înţeles şi mai larg - atunci când te afli într-o demnitate publică şi împlineşti vârsta de pensionare, îţi faci dosarul. Că dreptul ţi-l dă legea. Ce opţiuni ai? Să nu ieşi la pensie la 65 de ani pentru că spune cineva, că ai ieşit în timpul mandatului sau să îţi exerciţi dreptul pe care ţi-l dă legea? (...) Deci este valorificarea unui drept fără nicio marjă de apreciere", a adăugat Toader.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult