Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CSM a respins una dintre acţiunile disciplinare exercitate de IJ faţă de Marius Iacob

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins marţi, în unanimitate, acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară faţă de procurorul-şef adjunct al DNA, Marius Iacob.

Acțiunea disciplinară fusese exercitată pentru abateri care au legătură cu desemnarea procurorului Carmen Simona Ricu pentru a reprezenta instituţia la judecarea cauzei care avea ca obiect suspendarea executării unui ordin ce o privea pe Mihaiela Moraru Iorga, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CSM.

Pe 4 mai, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiune disciplinară faţă de Marius Constantin Iacob pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului, ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente.

"Prin desemnarea doamnei Carmen Simona Ricu să reprezinte DNA la judecarea cauzei având ca obiect suspendarea executării Ordinului procurorului-şef al DNA 301 din 5 iulie 2017 privind pe doamna procuror Mihaiela Moraru Iorga, a încălcat prevederile articolelor 5 alineatul (1) şi (2), 6 alineatul (1) şi (2); 7 alineatul (1) şi (2) ale Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) nr. 62 din 1 aprilie 2016 privind participarea procurorului în cauzele civile, precum şi ale punctului 10 litera C din Anexa 3 la acelaşi ordin, care, pe de o parte, limitează participarea procurorilor DNA în anumite tipuri de cauze civile şi, pe de altă parte, impun participarea în toate celelalte cauze civile, inclusiv cele care privesc activitatea Parchetelor militare, a procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă instanţe şi de la Biroul de reprezentare al Serviciului judiciar civil din cadrul Secţiei judiciare a PÎCCJ; articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul de ordine interioară al DNA, care reglementează limitativ atribuţiile consilierului juridic al DNA, fără să existe posibilitatea substituirii acestuia în faţa instanţelor de judecată de un procuror din aceeaşi structură", arăta IJ.

Tot marţi, Secţia a respins şi acţiunea disciplinară exercitată de IJ faţă de procurorul-şef serviciu al DNA Carmen Simona Ricu pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Citește și
calendar numire nou sef DNA
Primele candidaturi pentru șefia DNA - Florentina Mirică, Marius Iacob, Cristian Lazăr şi Elena Grecu

Conform IJ, Carmen Simona Ricu a încălcat prevederile articolelor 5 alineatul (1) şi (2), 6 alineatul (1) şi (2), 7 alineatul (1) şi (2) ale Ordinului 62/2016, precum şi ale punctului 10 litera C din Anexa 3 a aceluiaşi ordin, prevederile articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul de ordine interioară al DNA, prin aceea că, urmare a unei adrese din 16 august emise de Marius Iacob, a participat, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor şi interdicţiilor funcţiei de magistrat, în cauza civilă având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 301/2017 în calitate de reprezentant al unei persoane fizice, susţinând că a fost mandatată, printr-un înscris sub semnătură privată, de pârâta - procuror-şef al DNA.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult