CSM a avizat negativ imunitatea aleşilor la acuzaţii de corupţie
Your browser doesn't support HTML5 video.
UPDATE 13:00 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, joi, propunerile legislative pentru modificarea legilor Justiţiei înaintate de mai mulţi deputaţi la iniţiativa lui Cătălin Rădulescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CSM.
Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative pentru modificarea Legii numărul 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, "preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora ar trebui să fie numiţi de Senatul României, având în vedere că acesta din urmă exercită un mandat de reprezentativitate dat de popor ca deţinător al suveranităţii naţionale".
În document se mai arată că propunerea ar trebui să aparţină ministrului Justiţiei, ca reprezentant al ministerului care veghează la respectarea puterii judecătoreşti, ca una dintre cele trei puteri statale fundamentale, fiind, de asemenea, necesar avizul CSM, ca reprezentant al magistraţilor.
Proiectul mai prevede că Senatul poate refuza numirile, iar revocarea din funcţie se va face tot de către Senat, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM.
Cu privire la modificările aduse Legii 304/2004, iniţiatorii propun, printre altele, modificarea articolului 24, care urmează să aibă următorul conţinut: "Art.24. - (1) Completele de 5 judecători soluţionează apelurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecă şi alte cauze date în competenţa lor prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară. (2) Apelul prevăzut la alineatul 1 nu poate fi declarat decât în favoarea inculpatului''.Modificările aduse Legii 317/2004 se referă la articolul 70 alineatul 1: "Inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţie de către inspectorul-şef, în urma unui concurs, pentru un mandat de 9 ani, dintre judecătorii şi procurorii care au o vechime de cel puţin 12 ani în magistratură, care au cel puţin grad de curte de apel sau parchet de pe lângă curte de apel şi au avut calificativul 'foarte bine' la ultimele trei evaluări".
Deputatul doreşte noi reguli pentru numirea şefilor din Ministerul Public, dar şi noi proceduri legate la desfăşurarea proceselor penale. El a renunţat la unele modificări în ultimul moment.
Avizul CSM este strict consultativ. Propunerile lui Rădulescu contrazic din multe puncte de vedere modificările adoptate de Comisia Iordache şi sunt susţinute doar de 40 de parlamentari, ca urmare ar putea să nu mai fie votate în legislativ.
Cătălin Rădulescu a scris anul trecut un amendament prin care ar dori aleșii - senatori, deputaţi, primari sau consilieri - să aibă imunitate penală. Cu alte cuvinte, toţi aceştia NU vor mai fi funcționari publici în sensul legii penale, iar faptele lor de corupţie NU vor mai putea fi pedepsite.
O altă modificare, retrasă ulterior de cel poreclit "deputatul-mitralieră", viza abrogarea articolului 299 din Legea nr. 286/2009, privind Codul penal referitor la folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual,
Sursa: Pro TV
Etichete: justitie , cod penal , modificari , CSM , catalin radulescu
Dată publicare: 18-01-2018 13:03