Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Comisarul european pentru Justiţie critică "reforma sistemului judiciar" a PSD-ALDE

Vera Jourova cere "refacerea" planurilor majorităţii parlamentare de la Bucureşti privind justiţia.

„Proiectele de lege propuse de Parlament pun în pericol independenţa judecătorilor şi diminuează puterile procurorilor. De asemenea, slăbesc încrederea publicului în justiţie”, a declarat Vera Jourova, care apreciază că "ar fi util dacă Guvernul şi-ar revizui din nou proictele referitoare la reforma justiţiei".

Ea a adăugat că deocamdată nu este cazul să se activeze Articolul 7 pentru nerespectarea statului de drept, aşa cum s-a întâmplat cu Polonia.

„Este clar că, începând cu ianuarie, România nu va fi responsabilă doar de propria ţară dar şi de întreaga Europă, deţinând preşedinţia Consiliului UE. Trebuie să aibă credibilitate, mai ales în domenii precum justiţia”, a afirmat Jourova.

„România a progresat între 2014 şi 2017. Eram optimistă că s-ar putea ridica Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România. Acum, totuşi, avem parte de o recidivă, acest lucru m-a surprins”, a declarat ea.

Citește și
justitie
Toate dosarele de mare corupţie din România vor fi controlate de Inspecţia Judiciară

În articol se precizează că zeci de mii de persoane au protestat faţă de guvern în ultimele zile şi că forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii.

Die Welt notează că doar câţiva dintre protestatari au fost violenţi şi că majoritatea au demonstrat paşnic, dând exemplul reporterului televiziunii austriece ORF, care a fost agresat de forţele de ordine.

Cotidianul german vede aceste imagini ca fiind unele „sumbre, dintr-o ţară care va prezida peste ţările UE pentru şase luni şi va juca un rol cheie în problemele europene, cum ar fi Brexitul, migraţia, tensiunile în relaţiile transatlantice sau noul buget al UE”.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult