CCR: Senatul a încălcat rolul decizional al Camerei Deputaţilor în procedura de adoptare a unei legi
Actul normatv se referă la modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, potrivit motivării deciziei prin care Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că actul normativ este neconstituţional în ansamblul său.
"Curtea mai reţine o particularitate a cauzei de faţă, respectiv faptul că în procedura iniţială de adoptare a legii a fost încălcată calitatea de Cameră decizională a Camerei Deputaţilor de către Senat, în sensul că acesta din urmă, deşi a adoptat, în calitate de Cameră decizională, o prevedere pentru care competenţa decizională aparţinea primei Camere, nu a întors legea la prima Cameră sesizată, care trebuia să decidă definitiv în procedură de urgenţă", se arată în motivarea postată miercuri pe site-ul CCR.
Conform aceleiaşi surse, Senatul şi Camera Deputaţilor au corectat această neregularitate procedurală de ordin constituţional după ce preşedintele a formulat cererea de reexaminare, dar sub acest pretext au adus şi modificări de fond legii analizate, care nu aveau legătură cu cererea de reexaminare.
"Curtea reţine că o neregularitate procedurală privind ordinea de sesizare a Camerelor, în prima fază a procedurii, chiar nespecificată în cererea de reexaminare, este implicit acoperită prin derularea corectă, în cea de-a doua fază a procesului legislativ, sub aspectul ordinii de sesizare a Camerelor, în limitele cererii de reexaminare. Totodată, în această a doua fază, nu se pot aduce modificări sau completări ce excedează cererii de reexaminare pe motiv că în cuprinsul legii există prevederi care au fost adoptate în prima fază de o Cameră a Parlamentului care, în loc să fie de reflecţie, s-a comportat ca şi o Cameră decizională", se mai menţionează în motivare.
CCR a admis, pe 13 februarie, sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis privind Legea de aprobare a OUG 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, constatând că actul normativ este neconstituţional în ansamblul său.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile pct. 21 (cu referire la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005) şi pct. 26 (cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004) din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, precum şi legea, în ansamblul său, sunt neconstituţionale", se preciza într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, după analizarea formei legii trimise spre promulgare la data de 30 iunie 2017 comparativ cu cea trimisă spre promulgare la 27 decembrie 2017 ca urmare a cererii de reexaminare formulate de preşedintele Iohannis, s-a constatat că Parlamentul, în loc să se menţină în limitele cererii de reexaminare, a dezbătut şi adoptat o nouă formă a legii, modificând şi completând atât texte vizate prin cerere, cât şi texte străine acesteia.
"Prin urmare, Parlamentul a nesocotit limitele cererii de reexaminare, drept pentru care Curtea a constatat că legea, în ansamblul său, încalcă art. 77 alin. (2) din Constituţie. În consecinţă, Curtea a procedat la analizarea constituţionalităţii numai a acelor prevederi legale care au fost punctual criticate prin sesizarea formulată şi care se subsumează cererii de reexaminare", se arăta în comunicat.
Referitor la art. I pct. 2 din lege, CCR a reţinut că atribuţia Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) de a stabili regimul şi principiile privind remunerarea membrilor, a personalului angajat, a evaluatorilor şi colaboratorilor externi încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la rolul Parlamentului, întrucât stabilirea sistemului de salarizare în domeniul public este o atribuţie specifică a legiuitorului. Curtea a reţinut şi caracterul deficitar al redactării textului criticat, care contravine cerinţelor de calitate a legii, constatând încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie.
"Cu privire la art. I pct. 26 (cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare) din lege, Curtea a constatat că acestea dublează conţinutul normativ al art. 1 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii", se mai menţionează în comunicat.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR, pe 4 ianuarie, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea OUG 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, motivând că a fost adoptată de Parlament cu încălcarea Constituţiei. AGERPRES/