Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CCR a amânat discutarea iniţiativei ”Fără penali în funcţii publice”. Care este motivul

Curtea Constituţională a României a amânat, marţi, pentru data de 9 aprilie discutarea iniţiativei legislative a USR de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii publice.

Motivul amânării este pentru aprofundarea acestui caz.

Pe 12 februarie, Uniunea Salvaţi România anunţa că semnăturile iniţiativei civice "Fără penali în funcţii publice" au ajuns la Curtea Constituţională a României, după peste 100 de zile de întârziere, iar, potrivit legii, judecătorii CCR au la dispoziţie 60 de zile calendaristice pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus, potrivit Agerpres.

"După aproape cinci luni de tergiversări, Camera Deputaţilor a predat Curţii Constituţionale listele semnate de cei peste un milion de români care susţin iniţiativa cetăţenească "Fără penali în funcţii publice". Nota informativă prin care secretarul general a comunicat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor un număr fals al semnăturilor m-a determinat să asist la întocmirea procesului-verbal de predare-primire, pentru a mă asigura că nu lipseşte absolut nicio semnătură. Nu credeam că va fi nevoie, dar în aceste condiţii nu ne-am putut baza pe buna credinţă a persoanelor implicate. Astăzi însă am reuşit să bifăm încă un pas care să ducă iniţiativa mai aproape de declanşarea referendumului", preciza preşedintele grupului de iniţiativă, avocatul Mihai Badea.

USR susţinea că, "la comanda politică a lui Liviu Dragnea", angajaţii Secretariatului General au trecut în nota informativă care urma să fie trimisă Curţii Constituţionale un număr de 591.097 de semnături, deşi Uniunea a depus în Parlament 931.249 de semnături, dintre care 825.624 validate de primării.

Citește și
Cătălin Rădulescu
Rădulescu: 500.000 de semnături pentru "Fără penali" au fost descoperite false

Iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult