Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CCR analizează conflictul dintre Guvern şi Parlament privind moţiunea de cenzură

Curtea Constituţională urmează să discute, luni, cererea de soluţionare a conflictului juridic între Guvern şi Parlament, urmare a depunerii moţiunii de cenzură în sesiune extraordinară.

Executivul, prin premierul Ludovic Orban, solicită Curţii Constituţionale să constate dacă există o situaţie conflictuală între Guvern, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, "generată de depunerea unei moţiuni de cenzură în perioada dintre cele două sesiuni parlamentare ordinare, cu consecinţa convocării unei sesiuni extraordinare exclusiv numai pentru prezentarea moţiunii fără dezbaterea şi votarea acesteia".

Potrivit textului sesizării, citat de Agerpres, situaţia conflictuală este derivată "din încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) coroborat cu art. 66 alin. (1) din Constituţie".

"Conflictul juridic de natură constituţională există între Guvernul României şi Parlament şi derivă direct din Constituţie (art. 113 alin. (4) coroborat cu art. 66 alin. (1)), în sensul în care blocarea procedurii moţiunii de cenzură la etapa prezentării acesteia fără parcurgerea celorlalte etape procedurale în aceeaşi sesiune parlamentară menţine Guvernul României, parte a puterii executive, într-o situaţie incertă, fapt declarat contrar Constituţiei, prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1525/2010), deoarece afectează principiul stabilităţii activităţii Guvernului, dedus din dispoziţiile art. 102 alin. (1) şi art. 113 din Constituţia României", se arată în sesizare.

În text se mai arată că "existenţa conflictului juridic de natură constituţională este generată de depunerea moţiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, cât şi de convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moţiunii de cenzură".

Citește și
Alfred Simonis
PSD a decis să nu se mai dezbată moţiunea de cenzură în Parlament înainte de o hotărâre a CCR

Guvernul susţine, totodată, că moţiunea de cenzură iniţiată la data de 17 august 2020 de un număr de 205 deputaţi şi senatori, cu titlul "Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată" având conţinutul prezentat în sesiunea extraordinară din data de 20 august 2020 "nu poate fi dezbătută şi votată în altă sesiune ordinară sau extraordinară decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) din Constituţia României, deoarece Guvernul ar fi supus unei duble sancţiuni în temeiul aceluiaşi act politic epuizat (moţiunea de cenzură înregistrată în data de 17 august 2020) prin nediscutarea şi votarea acestuia în cadrul sesiunii parlamentare în care a fost depus".

De asemenea, conform sesizării, cele două Camere ale Parlamentului trebuiau să fie convocate în sesiune extraordinară comună "la momentul iniţierii moţiunii de cenzură".

Un alt argument adus de Guvern în favoarea existenţei unui conflict constituţional este cel privind "încălcarea principiului stabilităţii activităţii Guvernului".

La finalul sesizării, Guvernul solicită CCR să constate "existenţa unui conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament generat de încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) coroborat cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Constituţie, urmare a depunerii moţiunii de cenzură în perioada dintre încheierea primei sesiuni ordinare şi începutul celei de a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult