Avizul Comisiei de la Veneţia: Dezbaterea parlamentară a fost desfăşurată în mod precipitat. Guvernul, criticat
În plus, specialiştii critică Guvernul pentru că nu a solicitat un punct de vedere înainte de adoptarea legilor, scrie News.ro.
Comisia de la Veneţia a detaliat, în Avizul emis vineri, aspecte care ţin de procedura de adoptare a Legilor Justiţiei.
„Spre deosebire de reformele anterioare, legile actuale au făcut obiectul unei pregătiri îndelungate încă din 2020 şi au avut loc numeroase consultări cu toate părţile interesate. Acesta este un aspect pozitiv, care trebuie însă temperat de faptul că, la finalul procesului, dezbaterea parlamentară a fost desfăşurată în mod precipitat”, se arată în documement.
„Autorităţile române anunţaseră că vor ţine cont de opiniile Comisiei de la Veneţia. Cu toate acestea, Guvernul nu a solicitat un aviz cu privire la proiectele de lege. Guvernul a argumentat că acest lucru a fost necesar din cauza necesităţii de a asigura rapid încetarea MCV şi de a intra în spaţiul Schengen. Comisia de la Veneţia regretă faptul că nu a fost consultată decât după ce legile au fost adoptate, în timp ce procedura pregătitoare îndelungată ar fi făcut posibilă obţinerea avizului în prealabil”, mai arată specialiştii.
Pogtrivit acestora, această accelerare a procedurii a condus, de asemenea, la o adoptare pripită a legilor în Parlament.
Dezbaterile în Parlament au început la 12 septembrie, iar legile au fost adoptate la 17 octombrie 2022.
„Se pare că s-a pus la dispoziţie relativ puţin timp pentru dezbateri în Parlament, deoarece a fost aplicată o procedură de urgenţă. Comisia de la Veneţia regretă graba procedurii de adoptare şi faptul că nu a fost solicitată în timp util pentru a pregăti un aviz cu privire la proiectele de lege şi că ar trebui să se ocupe de proiectele de lege adoptate legile adoptate în cadrul procedurii de urgenţă. Autorităţile insistă asupra faptului că procesul de redactare a fost transparent şi incluziv, iar dezbaterea parlamentară fiind doar ultima etapă a acestui lung proces democratic”, se mai arată în dociment.
Comisia de la Veneţia recunoaşte că, în Parlament, „procedura de urgenţă a fost respectată pe deplin, a fost înfiinţată o comisie specială, în conformitate cu procedura de urgenţă transparentă, fără a afecta dezbaterile democratice, cu participarea tuturor grupurilor parlamentare şi a părţilor interesate”.
Comisia apreciază că aceste trei legi sunt acte legislative voluminoase.
„Ele sunt foarte detaliate. Se poate pune întrebarea dacă multe dispoziţii trebuie să fie reglementate pe nivel de lege atât de detaliat, cum ar fi cele privind formarea şi alte chestiuni tehnice. Cu toate acestea, acest lucru pare să facă parte din stilul legislativ naţional”, se mai arată în document.
Comisia apreciază că un document relevant care trebuie luat în considerare de autorităţile române este, de asemenea, documentul GRECO.