93 de oameni, inclusiv șefi ai Depoului de Locomotive Timișoara, acuzați de furtul a 1,6 milioane de litri de motorină a CFR
Un număr de 93 de persoane au fost trimise în judecată de DIICOT Timișoara, în urma perchizițiilor efectuate în 2016, potrivit News. Conform investigațiilor făcute de autorități, infracțiunile ar fi fost generalizate la nivelul depoului, fiind susținute de conducerea unității de transport feroviar.
Conducerea, formată dintr-un șef, adjunctul acestuia, contabilul șef, șefi de compartimente și președintele sindicatului mecanicilor de locomotive ar fi fost asistată și de un polițist, potrivit anchetatorilor.
Astăzi, (vineri, 15 aprilie), procurorii DIICOT Timișoara au anunțat trimiterea în judecată a celor 93 de inculpați pentru constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată și delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
„În perioada 2013-2016, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara, un număr de 93 de inculpaţi, angajaţi cu atribuţii de gestiune şi angajaţi din sectorul exploatare, au constituit şi au acţionat în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţional organizat.
„Prin punerea la punct a unor proceduri tehnice şi scriptice, s-a creat aparenţa de legalitate a activităţii de stabilire a normelor de consum, de gestiune şi aprovizionare și s-a delapidat cantitatea de 1.611.334 kg de motorină.
„Motorina a fost valorificată prin vânzarea pe piaţa neagră, cauzându-se astfel un prejudiciu de 7.502.371 lei“, au declarat anchetatorii.
Aceștia au adăugat: „Impunerea unei activităţi infracţionale generalizate la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara a fost posibilă prin sprijinul acordat de către conducerea unităţii de transport feroviar, reprezentată de şeful de depou, şeful de depou adjunct, contabilul şef, şefii de compartimente, de preşedintele sindicatului mecanicilor de locomotive, precum şi de către un agent de poliţie.
„Menţionăm că au fost reţinute pentru perioada 2013-2016 peste 3.300 de acte materiale de delapidare şi falsificarea a peste 18.600 foi de parcurs.“
Combustibilul furat de angajații depoului ar fi dus la încasarea și distribuirea unui venit ilegal, au mai spus autoritățile. Dosarul a fost preluat de Tribunalul Timiş.
În aprilie 2016, procurorii DIICOT au făcut 47 de percheziţii în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, în acest dosar. Ulterior, gestionarul şef al Depoului de Locomotive Timişoara la acea vreme, Gheorghe Borza, liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotivă de atunci, Ioan Boloş, contabila şefă Florina Silaghi şi omul de afaceri Liviu Martin au fost arestaţi preventiv.